PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Partide

Ioan Chelaru (PSD): Noul Guvern va merge pe 4 martie în Parlament

Autor: | | 6 Comentarii | 430 Vizualizari
Ioan_Chelaru_RZV_0
Noul Guvern se va prezenta pe 4 martie în fața Parlamentului pentru a obține votul de încredere, a declarat vicepreședintele Senatului social-democratul Ioan Chelaru.

''Nu ne plângem, am tot sperat că mergem împreună cu PNL. S-a pus punct aseară, suntem bărbați politici, viața merge înainte, politica merge înainte, România are nevoie de a fi condusă. Încercăm zilele viitoare cu forțele politice din Parlament cu care credem că încă suntem compatibili să construim, să completăm Guvernul și marți, pe 4 martie, să ne prezentăm cu el în Parlament pentru a obține votul de încredere'', a afirmat vicepreședintele Senatului, citat de Agerpres. Ioan Chelaru a adăugat că a aflat ''cu părere de rău'' decizia de ieșire de la guvernare a PNL și crede că explicațiile lui Crin Antonescu cu privire la această hotărâre sunt incomplete. ''Chiar am pus suflet pentru a crea o echipă, pentru a ne debarasa de Traian Băsescu și pentru a schimba lucrurile în bine. Din păcate, când începusem să construim mai solid, lucrurile s-au schimbat în sensul că domnul Antonescu a cedat, nu știu de ce. Explicațiile dumnealui pot părea, în parte, viabile, dar cred că în spate mai stau și alte lucruri, alte gânduri, și mai mult ca sigur un proiect al dumnealui pe care îl construiește cu PNL și cu alții'', a precizat vicepreședintele Senatului.

Citeste si:


Tag-uri:
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ioan Chelaru (PSD): Noul Guvern va merge pe 4 martie în Parlament .




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii