PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Parlament

Ce a spus Ioan Chelaru despre propunerea lui Zgonea de a înființa o Comisie

Autor: | | 1 Comentarii | 525 Vizualizari
Ioan Chelaru
Propunerea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, privind înfiinţarea unei comisii comune de dezvoltare naţională integrată va fi discutată probabil în şedinţa Birourilor permanente reunite, a declarat, luni, senatorul PSD Ioan Chelaru.

"Probabil, într-o şedinţă a Birourilor reunite se va discuta subiectul. Niciodată nu am luat o decizie decât după ce am studiat foarte bine documentele. Nu vreau să contrazic pe nimeni. Necunoscând foarte bine măcar principiile proiectului, nu mă pronunţ, dar, probabil, după ce vom face un studiu asupra lui, e posibil să-l discutăm şi, în condiţiile în care există motive, să-l şi votăm", a spus Chelaru. 

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat sâmbătă că a trimis o scrisoare liderilor grupurilor politice parlamentare şi preşedinţilor de partide, prin care propune înfiinţarea unei noi comisii comune, în care parlamentarii să discute despre "un plan de ţară şi o strategie". 

"Eu am trimis liderilor grupurilor politice parlamentare, preşedinţilor de partide parlamentare o scrisoare deschisă cu o propunere de o nouă comisie comuna a celor două Camere, în care să discutăm despre un plan de ţară şi o strategie. (...) Trebuie să avem un cadru bine conturat în care preşedinţii de partide, cu liderii grupurilor parlamentare se întâlnesc şi dezbat: strategia naţională anticorupţie, strategia naţională pentru dezvoltare durabilă, un proiect de ţară, implementarea anumitor planuri de acţiune pe care le avem, planul naţional pentru reformă, planul naţional pentru competitivitate, convergenţa. Poate mulţi dintre politicieni nu le cunosc, dar le aprobă Guvernul", a afirmat Zgonea la Parlament


Tag-uri: Camerei Deputa, Valeriu Zgonea, Ioan Chelaru
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ce a spus Ioan Chelaru despre propunerea lui Zgonea de a înființa o Comisie .




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi