Ioan Mircea Pașcu: Mă aștept la SCIZIUNEA PSD

Ioan Mircea Pașcu: Mă aștept la SCIZIUNEA PSD

PSD este în aceeaşi situaţie ca în 1997, după ce Ion Iliescu a pierdut alegerile prezidenţiale, şi există riscul unei sciziuni a partidului, susține euroaparlamentarul PSD Ioan Mircea Pașcu, într-un inetrviu acordat Ziare.com.

"La congres un grup de oameni care îi reprezintă, nu ei pentru că nu mai sunt membri de partid,(Mircea Geoana şi pe Marian Vanghelie - n.red) vor încerca să obţină conducerea. Dacă nu vor reuşi, e de aşteptat să încerce crearea unei noi forţe politice", a spus Pașcu.

Cred că suntem în aceeaşi situaţie ca în 1997. Pierdusem alegerile, a fost un grup de oameni din PSD, în frunte cu dnii Melescanu şi Cosea, care au încercat să preia conducerea partidului. N-au reuşit, au spart partidul şi au făcut ApR, care a mers bine până în 2000, când a ieşit relativ brusc din scenă. Acelaşi lucru are şanse să se întâmple şi acum", a arătat europarlamentarul PSD.

Întrebat dacă se așteaptă la sciziunea PSD, Ioan Mircea Pașcu a răspuns: "Mă aştept, pentru că am mai văzut lucrurile acestea. Le-am trăit în 1997, le putem trăi încă o dată. Diferenţa e că atunci dl Iliescu pierduse alegerile ca preşedinte al ţării în funcţie, nu ca preşedinte de partid. Şi mai e ceva, mă întreb dacă alegerile acestea puteau fi câştigate".

Ne puteți urmări și pe Google News

De ce a pierdut Victor Ponta? Potrivit europarlamentarului PSD, lucrurile sunt mai complexe. "Dl Băsescu, prin tot ce a făcut în cei 10 ani de mandate, a epuizat răbdarea Occidentului pentru un "prinţ pământean". Dl Iohannis este cetăţean roman, chiar dacă este etnic german, este născut şi crescut în România. Este un "prinţ pământean".

Pașcu a mai spus că cei care plănuiesc sciziunea ar trebui să se gândească în primul rând la pierderea guvernării. "În măsura în care sprijinul Guvernului în Parlament va fi afectat, există o bună şansă ca PSD să piardă guvernarea. De ce să pleci de la guvernare, ca să ajungi la guvernare? Au încercat şi liberalii, au ieşit de la guvernare, ca să rupă USL, şi sunt în afară guvernării deocamdată. Dai vrabia din mână pentru cioară de pe gard? Asta e socoteală pe care fiecare ar trebui să şi-o facă cei ce se gândesc la scindarea PSD şi/sau ruperea coaliţiei", a arătat Pașcu.