Ioan Rus despre autostrada Pitești - Sibiu: „Va fi un nou Transfăgărășan”. PLUS, câți bani vom primi de la UE pentru infrastructură

Ioan Rus despre autostrada Pitești  - Sibiu: „Va fi un nou Transfăgărășan”. PLUS, câți bani vom primi de la UE pentru infrastructură

Construcţia autostrăzii Piteşti - Sibiu va dura şi va fi extrem de scumpă, a spus ieri seară ministrul Transporturilor, Ioan Rus, la Realitatea TV, scrie Agerpres. Autostrada este inclusă în Master Planul de transporturi. Proiectul acestuia va fi finalizat pe 31 august. Rus a subliniat că, practic, autostrada va fi „un nou Transfăgărăşan”, iar studiul va dura un an şi proiectul tehnic încă un an. Costurile pentru realizarea acestei autostrăzi ar putea ajunge la 30 milioane de euro pe kilometru, a spus Rus.

„Dacă în trei ani ştim să rezolvăm o ieşire pe partea de sud spre Europa şi doar peste 5-6 ani o să avem autostrada între Curtea de Argeş şi Sibiu ar fi foarte bine, pentru că am rezolva 70% din problemă în următorii doi ani”, a adăugat ministrul Transporturilor.

Potrivit ministrului, până la construcţia autostrăzii se ia în calcul inclusiv construcţia a încă unui drum între Sibiu şi Piteşti, astfel încât autoturismele şi camioanele să circule pe drumuri separate.

Peste 7 miliarde de euro de la UE

Ne puteți urmări și pe Google News

România va primi fonduri de 7,2 miliarde de euro de la Uniunea Europeană (UE) până în anul 2020, pentru infrastructura rutieră şi feroviară, a mai spus Rus.

El a menţionat că până în 2015 România va primi 1,2 miliarde euro de la UE, la care se vor adăuga 300 de milioane de euro co-finanţare de la buget. 

Pentru anul 2014, cheltuielile pentru autostrăzi, de la buget şi din fonduri europene, sunt de 600 milioane euro.

„Va depinde de capacitatea noastră de a angaja lucrări şi de a emite facturi către Uniune (care să fie decontate de Comisia Europeană - n.r.)”, a spus Ioan Rus.

Potrivit ministrului Transporturilor, până în 2016-2017 vor fi finalizate lucările de modernizare la calea ferată de la Arad spre Braşov şi Predeal, astfel că se va putea circula pe linie rapidă din vestul ţării şi până la Constanţa.

În ceea ce priveşte autostrăzile, până la finalul anului 2015 vor fi finalizate lucrările care vor lega de Europa centrul şi vestul ţării, în timp ce pentru nordul şi estul Transilvaniei situaţia este nerezolvată.

De asemenea, până la finalul anului 2016 va fi finalizată autostrada Târgu Mureş - Oradea iar până în 2018 va exista autostradă de la Bucureşti la Borş, potrivit estimărilor ministrului Transporturilor.