Ioan Rus a DEMISIONAT din Guvern. Ministrul Transporturilor a JIGNIT GRAV românii din DIASPORA: „Pentru 1.500 de euro salariu, copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă”

Ioan Rus
Autor: | | 523 Comentarii | 20588 Vizualizari

Ioan Rus a demisionat de la Transporturi după ce cu două zile înainte de moţiunea de cenzură care vizează votul românilor din diaspora, Ioan Rus a încercat să-i aducă pe muncitori în țară argumentând că pentru câteva sute de euro în plus pe care îi câștigă acolo “copiii se fac golani acasă şi nevastă-sa curvă”. Ulterior, ministrul și-a cerut scuze și a anunțat că se gândește să-i ceară premierului Victor Ponta să-i accepte demisia.

UPDATE 17.00 .  Partidul Social Românesc (PSRO) a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în cazul afirmaţiilor făcute de Ioan Rus la adresa românilor aflaţi la muncă în străinătate. "PSRO condamnă declaraţia ministrului Ioan Rus prin care au fost jigniţi milioane de români şi anunţă că, în acest sens, a transmis, astăzi, o sesizare adresată Consiliului Naţional al Discriminării. Prin afirmaţia făcută public de către Ioan Rus, ministru al Transporturilor în guvernul Ponta şi vicepreşedinte al Partidului Social Democrat, peste trei milioane de români plecaţi la muncă în străinătate, alături de familiile lor, au fost jigniţi într-un mod inacceptabil, folosindu-se, totodată, un limbaj incalificabil", afirmă vicepreşedintele PSRO pentru Diaspora, Marius Dobrescu, într-un comunicat.

UPDATE  16.20. Ioan Rus a discutat cu premierul Victor Ponta la Palatul Victoria. După aproximativ 30 de minute de discuţii cei doi au părăsit clădirea. Imediat, prim-ministrul a scris pe Facebook că a acceptat demisia lui Ioan Rus. 

"Regret situatia generata de declaratiile dlui Ioan Rus! Acesta si-a asumat raspunderea si mi-a prezentat demisia din functia de ministru! Am acceptat demisia si saptamana viitoare vom discuta despre inlocuitorul la acest portofoliu!", a scris Ponta pe Facebook. 

UPDATE. 15.50. Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a sosit la Palatul Victoria.

UPDATE. 15.21. "Mă gândesc la o eventuală demisie. Nu am discutat încă cu premierul, dar va fi o decizie personală. Referitor la declarații, mi-am cerut deja scuze de la cei pe care i-am jignit ", a declarat pentru EVZ Ioan Rus. 

UPDATE 13.44 Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a făcut anumite precizări în legătură cu declaraţiile şocante. Acesta şi-a cerut scuze.

"Îmi cer scuze celor pe care i-am jignit. Nu a fost în niciun caz un atac. Dacă cumva am jignit, am dat un comunicat de presă. Există şi astfel de situaţii. Declaraţia mea a fost dată strict în sensul de a-i face pe românii care lucrează în străinătate să se întoarcă acasă", a spus Ioan Rus la postul B1 TV.

”România are 3 milioane de oameni să zicem, din forţa activă, în acest moment în Occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi prin Europa. Au poate 1500 de Euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia copiii se fac golani acasă şi nevastă-sa curvă. De 700 de Euro vin acasă jumătate”, a declarat, miercuri seara, Ioan Rus la Digi 24.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi