PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Politica

Iohannis: „Avem nevoie de o reformă legislativă în materie de securitate naţională”

Autor: | | 0 Comentarii | 110 Vizualizari
România are restanţe în ce priveşte legislaţia referitoare la securitatea naţională, a afirmat, marţi, după prezentarea bilanţului SRI, preşedintele Klaus Iohannis, adăugând că este nevoie de o reformă legislativă în această materie.

"Am vorbit şi despre restanţele pe care le avem în materie de legislaţie. Mă refer aici atât la reluarea discuţiei cu privire la legislaţia din domeniul securităţii cibernetice, cât şi la ansamblul reglementărilor în domeniul securităţii naţionale.

Necesitatea unei reforme legislative

Absenţa unei legislaţii coerente, unitare şi actualizate în materie de securitate naţională rămâne o temă sensibilă. Avem nevoie de o reformă legislativă, care necesită timp, dezbatere şi coordonare, dar nu mai poate întârzia", a spus Iohannis în conferinţa comună cu şeful SRI, Eduard Hellvig, potrivit Agerpres.

Premisele transparenţei

El a susţinut şi că "într-o societate democratică controlul parlamentar eficient este esenţial şi poate să asigure premisele transparenţei, colaborării între instituţii şi credibilităţii publice a Serviciului". "O atitudine deschisă a SRI în raport cu Comisia de control parlamentar şi în raport cu societatea este semnalul că Serviciul respectă rigorile unui stat democratic şi acţionează în acord cu principiile lui", a afirmat Iohannis.

 


Tag-uri: Eduard Hellvig, SRI, Klaus Iohannis, presedintele Romaniei, securitate nationala, legile securitatii nationale, transparenta, reforma legislativa, reforma, Iohannis
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Iohannis: „Avem nevoie de o reformă legislativă în materie de securitate naţională”.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi