PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Politica

Iohannis cere reexaminarea modificărilor la Legea privind reforma în domeniul sănătăţii

Autor: | | 0 Comentarii | 101 Vizualizari
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, miercuri, Parlamentului cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precizând că ea conţine prevederi ce vin în contradicţie cu reglementările europene şi stabileşte obligaţii pentru alte autorităţi din alte state membre ale Uniunii Europene.

Documentul explică faptul că această lege vizează transpunerea în legislaţia naţională a unor reglementări europene din domeniul sănătăţii stabilind, pe de o parte, condiţiile în care medicii, medicii dentişti şi farmaciştii îşi pot exercita profesia în cadrul statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European (SEE), precum şi al Confederaţiei Elveţiene şi, pe de altă parte, condiţiile în care operează recunoaşterea calificării profesionale a asistenţilor medicali cu studii postliceale sau superioare de scurtă durată, în cazul în care au absolvit studii superioare.

Noi reglementări referitoare la mecanismul de alertă

Potrivit cererii de reexaminare, legea introduce noi reglementări referitoare la mecanismul de alertă cu privire la medicii, medicii dentişti şi farmaciştii cărora li s-a restrâns sau interzis de către autorităţile sau instanţele judecătoreşti naţionale să desfăşoare, pe teritoriul României, în întregime sau în parte, chiar şi cu caracter temporar, activităţi profesionale. "În forma transmisă la promulgare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii conţine însă norme care fie vin în contradicţie cu reglementările europene, fie stabilesc obligaţii pentru autorităţi din alte state membre, aspecte ce se impun a fi reexaminate de către Parlament", se arată în cererea transmisă Parlamentului, citată de Agerpres.

 

În contradicţie cu reglementările europene

Şeful statului a dat mai multe exemple de dispoziţii ale legii care vin în contradicţie cu reglementările europene. "Prin art. I pct. 5 din legea transmisă la promulgare se modifică dispoziţiile art. 377 alin. (3) lit. d) şi e) din Legea nr. 95/ 2006 referitoare la înţelesul noţiunii de 'titlu oficial de calificare în medicină'. Apreciem că prin modificarea ipotezei normative cuprinsă la lit. e) se încalcă ipoteza stabilită la art. 3 alin. 3 din Directiva 2005/ 36/ CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale. Astfel, actul normativ european menţionat stabileşte că se consideră titlu de calificare orice titlu de calificare eliberat într-o ţară terţă de îndată ce titularul său are o experienţă profesională în profesia în cauză de trei ani pe teritoriul statului membru care a recunoscut respectivul titlu de calificare în conformitate cu articolul 2 alineatul (2), certificată de respectivul stat membru", explică Iohannis.

Noi prevederi referitoare la recunoaşterea titlurilor de calificare

De asemenea, potrivit şefului statului, din formularea propusă de art. 386 alin. (2) din lege reiese că pentru cetăţenii români şi membrii de familie ai unui cetăţean dintr-un stat membru UE exercitarea efectivă a profesiei nu constituie experienţă profesională.  Un alt exemplu de prevedere legală care intră în contradicţie cu reglementările europene îl reprezintă, conform cererii de reexaminare, art. 1, pct. 15, care introduce noi prevederi referitoare la recunoaşterea titlurilor de calificare. "Se modifică modul de recunoaştere a stagiilor efectuate în alte state membre UE. Condiţionarea recunoaşterii stagiilor de obţinere a titlului de specialist constituie o măsură extrem de restrictivă mai ales ţinând cont de faptul că reglementările privind condiţiile minime de formare pentru profesiile medicale sectoriale sunt armonizate. În opinia noastră, finalizarea formării nu validează în mod complementar condiţiile stagiului", explică sursa citată.

Articole problematice

Pe de altă parte, în cererea de reexaminare se precizează că mai multe articole din lege contravin principiului teritorialităţii legii, "întrucât prin norme juridice interne nu se pot stabili obligaţii pentru autorităţi competente din alte state membre UE" şi se solicită reanalizarea acestora. Totodată, Iohannis apreciază că, pentru respectarea normelor de tehnică legislativă referitoare la claritatea normei, se impune reanalizarea normelor cuprinse în mai multe articole ale legii.


Tag-uri: Klaus Iohannis, Uniunea Europeana, UE, reglementari europene, Legea privind reforma in domeniul sanatatii, reforma sanatatii, reforma, Spatiul Economic European, Confederatia Elvetiana, medici, dentisti, farmacisti, reexaminare, studii superioare, Parlament
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Iohannis cere reexaminarea modificărilor la Legea privind reforma în domeniul sănătăţii.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii