Iohannis: Dacă se confirmă ipoteza unui atentat la Bruxelles, terorismul a rămas în inima Europei

Iohannis: Dacă se confirmă ipoteza unui atentat la Bruxelles, terorismul a rămas în inima Europei

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi dimineaţa la Palatul Cotroceni că, dacă se confirmă ipoteza unui atentat terorist pe Aeroportul din Bruxelles, acest lucru arată că "terorismul a rămas în inima Europei".

"Specialiştii spun că este foarte probabil să fie un atentat terorist. Noi suntem îngroziţi şi întristaţi şi folosesc acest prilej pentru a exprima întrega compasiune şi condoleanţe celor loviţi de acest incident, autorităţilor belgiene, poporului şi cred că, dacă se confirmă ipoteza unui atentat, arată că terorismul a răma în inima Europei. Suntem extrem de îngrijoraţi şi vom urmări cu atenţie evoluţia de la Bruxelles", a spus preşedintele, potrivit Mediafax, în deschiderea ceremoniei de marcare a Zilei Internaţionale a Francofoniei.

Două explozii puternice s-au produs marţi dimineată pe aeroportul Zaventem din Bruxelles. Oficialii au decis imediat evacuarea aeroportului, iar traficul spre terminale a fost suspendat. La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii belgieni anunţau că 11 persoane şi-au pierdut viaţa în urma exploziilor, iar alte 25 de persoane au fost rănite.

 

Ne puteți urmări și pe Google News