Iohannis, despre eventuala relaţie cu Ponta premier: Coabitare nu vom avea, vom avea eventual o colaborare instituțională | VIDEO

Iohannis, despre eventuala relaţie cu Ponta premier: Coabitare nu vom avea, vom avea eventual o colaborare instituțională | VIDEO

Candidatul ACL la Președinție, Klaus Iohannis, a declarat, la B1 TV, că în cazul în care va ajunge președintele țării, nu va coabitata cu Victor Ponta, ca și premier, ci vor avea o „colaborare instituțională”.

„Coabitare nu vom avea, vom avea eventual o colaborare instituțională. Evit termenul coabitare, care înseamnă un președinte și un premier de proveniențe doctrinare diferite, care coexistă. Dar la noi este folosit ușor peiorativ, din cauza acelui pact de coabitare între președinte și premier”, a spus Klaus Iohannis, la B1 TV.

„Nu-mi fac mari probleme. Va rămâne cel puțin o vreme o majoritate controlată de PSD și acum mai nou PSD, inclusiv cu Vadim Tudor, cu alți polticieni care au venit toți acum într-un mare pact pro-Ponta sau anti-Iohannis și vor controla majrotiatea din Parlament. Atât timp cât e așa va fi un guvern controlat de PSD și eu voi colabora instituțional corect. Nu o să mă vedeți mergând la televizor să mă cert cu primul ministru. Sunt dispus la negociere politică, înțeleg nevoia unui compromis serios”, a mai spus Iohannis.

 

Ne puteți urmări și pe Google News