Iohannis, despre votul din diaspora: Ponta să demisioneze

Iohannis, despre votul din diaspora: Ponta să demisioneze

Candidatul Alianţei Creştin-Liberale la preşedinţie, Klaus Iohannis, a cerut astăzi demisia premierului Victor Ponta pentru modul în care a gestionat problema votului în diaspora. Guvernul a decis în şedinţa de marţi doar mărirea numărului de cabine de vot, nu şi a secţiilor de votare, susţinând că BEC ar trebui să clarifice situaţia.

"Am urmărit ieri şi astăzi o dramoletă legată de Ministerul de Externe. Ministrul Corlăţean a fost demisionat, iar domnul Meleşcanu a fost nominalizat şi introdus în schemă. Am aflat în această dimineaţă chiar de la noul ministru de Externe că din păcate nu se poate face nimic, lucru care confirmă că este o intenţie a Guvernului de a nu face nimic pentru diasporă. Este un mare scandal şi după părerea mea am avut de a face cu sacrificarea unui pion. Elementul principal din acest scandal este primul ministru Victor Ponta. Domnul Ponta trebuia să demisioneze. Este regretabil că avem un Guvern care suprimă intenţionat votul în diasporă. Îi cer domnului Ponta să demisioneze acum, în ceasul al doisprezecelea, fiindcă nu este capabil să facă faţă acestui post", a spus Iohannis.

El a mai susţinut că, dacă premierul Victor Ponta ar demisiona din funcţie, va avea "toată libertatea" să participe la o dezbatere pentru prezidenţiale.

 

Ne puteți urmări și pe Google News