Iohannis pune mâna pe cartoful fierbinte

Iohannis pune mâna pe cartoful fierbinte

Președintele României a anunțat că vrea consultări cu partidele, pentru a discuta calea de urmat către reducerea numărului de parlamentari. Klaus Iohannis ar vrea să schimbe și guvernul. Sunt obiective pentru care a fost votat. Întrebarea este dacă are Iohannis cu cine să facă aceste schimbări.

Reducerea numărului de parlamentari la 300, așa cum s-a decis în urma unui referendum validat, este un cartof fierbinte aruncat între partidele care au alternat la putere. Nicio majoritate nu s-a apucat de treaba asta din motive meschine și pragmatice, ce țin de interesele personale ale celor care s-au cocoțat în funcții de parlamentari.

Informațiile pe care le vedem tot mai des prin dosarele DNA adaugă un element important la motivele pentru care majoritățile de până acum nu au redus numărul parlamentarilor: șpaga pentru funcții.

Cum să renunțe partidele la fotolii de parlamentari pentru care s-au plătit bani grei? Cum să renunțe la ele chiar cei care au plătit?

Ne puteți urmări și pe Google News

Klaus Iohannis a fost votat, în 16 noiembrie 2014, și pentru că a produs impresia că ar vrea să nu arunce acest cartof fierbinte mai departe și să rezolve problema. Halul în care arată actualul parlament, cu penali pe care îi expune DNA zi de zi, și imaginea PSD de partid îmbibat cu corupție au amplificat revolta publicului care și-a direcționat speranța de schimbare către Klaus Iohannis.

Unul dintre motivele puternice pentru care acum este Iohannis la Cotroceni și nu Ponta îl reprezintă speranța publicului că acest politician vrea și ar putea să schimbe lucrurile.

Trebuie să presupunem că Iohannis ar vrea să facă aceste schimbări. Cel puțin asta se desprinde din declarațiile făcute în campania electorală, din proiectul de țară cu care s-a prezentat în fața alegătorilor și din volumul autobiografic în care și-a expus convingerile.

A mai spus, după ce a fost ales, că a priceput bine mesajul celor care l-au votat și că nu vrea să-i dezamăgească. Problema celor care și-au pus speranțele în Klaus Iohannis este că dorința președintelui de a rezolva această problemă nu contează foarte mult în mecanismul care poate provoca schimbarea, dacă șeful statului nu are cu cine să o facă.

Pas cu pas, reforma care să genereze un parlament mai competent, curat și mai puțin obez, se face în actualul parlament obez și murdar. Primul pas e consumat. Iohannis spune că se va consulta cu liderii partidelor pentru a discuta planul de urmat. Al doilea pas este cel mai greu: determinarea majorității să voteze legile prin care să-și taie singură din fotolii. Dacă nu se întâmplă o minune, e puțin probabil să facă asta actuala majoritate, indiferent ce promit liderii ei în discuțiile de la Cotroceni.

Riscul este uriaș pentru acești lideri, dacă lucrurile stau așa cum susține fostul ministru Gabriel Sandu, în declarația de la DNA în care spune că se plătesc sume consistente pentru funcții publice. Cei care au plătit nu au niciun motiv să voteze ceva care să le tragă scaunele de sub fund. Daca sunt forțați să o facă, există riscul să se supere și să toarne la DNA numele celor cărora le-au dat bani pentru funcții. Ce lider politic riscă așa ceva pentru a-l face pe Iohannis un președinte competent?

Marea problemă a lui Klaus Iohannis este că acum nu are cu cine să facă această schimbare.

Președintele vorbește despre o altă majoritate, construită de PNL, cu un guvern condus de Cătălin Predoiu. Dacă privim însă la problemele penale ale politicienilor din noul PNL, constatăm cu ușurință că și aici sunt atât de mulți penali, încât e la fel de complicată situația ca în PSD.

Consultările pentru bugetul Armatei au fost doar un exercițiu de imagine. Abia acum, după ce se apucă de treaba cu reforma electorală, începe greul pentru Iohannis. Vom vedea dacă reușește să găsească o cale să rezolve problema cu penalii care populează acum parlamentul sau dacă va trebui să amâne totul până la alegerile din 2016, când ar trebui să găsească un partid dispus să pună pe liste oameni onești și competenți care să accepte apoi să voteze împotriva interesului personal, pentru binele public.

E posibil așa ceva în România?