Iohannis pune STOP demersului lui Cioloș de ACHIZIȚIE a sculpturii "Cumințenia Pământului"

Iohannis pune STOP demersului lui Cioloș de ACHIZIȚIE a sculpturii "Cumințenia Pământului"

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretele prin care a promulgat legile de respingere a Ordonanţelor de Urgenţă emise de Cabinetul Cioloș cu privire la achiziţia sculpturii "Cuminţenia pământului" a lui Constantin Brâncuşi, informează administrația prezidențială, într-un comunicat.

Șeful statului a semnat decretele referitoare la promulgarea Legii pentru respingerea OUG nr. 10/2016 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea asigurării resurselor financiare pentru achiziţionarea unui bun aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil clasat în categoria tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil şi pentru promulgarea Legii care respinge OUG nr. 19/2016 pentru completarea OUG nr. 10/2016 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea asigurării resurselor financiare pentru achiziţionarea unui bun aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil clasat în categoria tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil. 

Camera Deputaţilor a respins, pe 28 februarie, ordonanţele de urgenţă ale Cabinetului Cioloș referitoare la cumpărarea sculpturii lui Constantin Brâncuşi "Cuminţenia Pământului", adoptând, însă, un amendament care permite celor care au făcut donaţii să-şi recupereze banii. 

Amendamentul la ordonanţa 10/2016 prevede că efectele juridice produse de aceasta, în perioada aplicării, se menţin, ca urmare cei care au făcut donaţii pentru achiziţionarea lucrării îşi vor putea recupera banii. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Ordonanţa de urgenţă 10/2016 avea ca obiect de reglementare stabilirea măsurilor necesare în vederea asigurării resurselor financiare pentru achiziţionarea ''Cuminţeniei Pământului'', iar ordonanţa de urgenţă 19/2016 stabilea şi alte pârghii de strângere a donaţiilor (parteneriate cu ONG, utilizarea colectării prin serviciile de mesagerie scurtă - SMS, donaţii online etc.), precum şi prin diferitele colaborări cu persoanele juridice din sectorul privat. 

Alte decrete semnate de Klaus Iohannis vineri sunt cel pentru promulgarea Legii privind aprobarea OOUG nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe şi privind promulgarea Legii pentru aprobarea încetării valabilităţii acordurilor privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor încheiate de către România cu statele membre ale Uniunii Europene.