Ion Cristoiu despre scandalul "Rareș Bogdan - ofițer acoperit" și schimbul de insulte cu Victor Ponta

Ion Cristoiu despre scandalul "Rareș Bogdan - ofițer acoperit" și schimbul de insulte cu Victor Ponta

Dacă ar fi să cred postului tv Realitatea, România traversează un conflict menit a o rupe în două, ca pe o bucată de brînză sau mă rog, ca să fiu intelectual, ca pe o țară africană abia ieșită de sub jugul colonial: Conflictul dintre Rareș Bogdan și Victor Ponta.

Aruncînd o privire emisiunilor succesive ale postului din ziua istorică de marți m-am gîndit cu invidie că Rareș Bogdan e un fel de Aiatolahul Komeini al postului și nu pur și simplu un șef. Toate moderatoarele și prezentatoarele, începînd cu cea de la Meteo și terminînd cu cea de la Jurnalul de noapte, s-au grăbit să-i oblojească rana produsă de Victor Ponta.

Pe cînd conduceam Evenimentul zilei, s-au făcut despre mine declarații mult mai dure decît cea făcută de Victor Ponta despre Rareș Bogdan. În ziar, n-au apărut Moțiuni de solidaritate cu mine. Și dintr-un simplu motiv. Toți cei din redacție știau de la mine că sună ca dracu să-ți aperi Șeful în ziarul pe care-l conduce.

Curios e faptul că, în timp ce la Realitatea Tv, toți subordonații lui Rareș Bogdan îl căinau pentru ce i-a făcut Victor Ponta, în celelalte publicații a lipsit solidaritatea. Ba chiar, în multe dintre ziare și site-uri, sub pretextul unei știri scandaloase, a fost răspîndită acuzația lui Victor Ponta. Nici un coleg de breaslă de-al lui Rareș Bogdan n-a sesizat că era vorba nu de Rareș Bogdan, ci de un ziarist atacat de un demnitar drept replică la un adevăr publicat despre demnitarul respectiv.

Ne puteți urmări și pe Google News

La rîndu-i, Rareș Bogdan a fost prezent pe post, cu tînguieli, justificări și pamflete de a lungul întregi zile. Marți, în România și în lume s-au petrecut lucruri ce vor rămîne probabil în Istorie. Pentru Realitatea Tv, aceste lucruri au fost infinit mai puțin importante decît faptul că Șeful, Rareș Bogdan, a fost acuzat de Victor Ponta ca fiind ofițer acoperit în presă. Presă de margine de imperiu!

Revenind la conflict, îmi permit să declar următoarele:

  1. Spre deosebire de cazul fotografiilor de la Paris, cele de la Abu Dhabi au fost asumate de un organ de presă: Realitatea Tv.
  2. Contrar a ceea ce susține propaganda PSD, chiar și în concediu, premierul României n-are viață privată. Opinia publică trebuie să știe ce face un înalt demnitar și în concediu. Realitatea Tv și-a făcut datoria de instituție de presă reproducînd fotografia și nota de plată.
  3. Nu pricep de ce s-a supărat Victor Ponta. Nu era domnia sa în poză? Nu era a domniei sale nota de plată? Un demnitar are dreptul să se revolte doar cînd presa minte în legătură cu el.
  4. Cînd e vorba de o informație adevărată, demnitarul de tip european caută să se justifice, în nici un caz să lanseze acuzații împotriva autorului.
  5. Mult mai corespunzător profesiei de jurnalist ar fi fost dacă Rareș Bogdan aborda acuzația din acest unghi de vedere, al demnitarului care trece la atac împotriva presei în loc să dea socoteală pentru ceea ce presa scrie c-a făcut. Din nefericire, unui răspuns rece, Rareș Bogdan i-a preferat un șir de înjurături la adresa lui Victor Ponta. Incalificabilul gest al premierului, de a răspunde unui material publicistic, insultîndu-l pe autor, s-a pierdut în scandalul insultelor practicate, la rîndu-i, de Rareș Bogdan. Totul a apărut ca o răfuială între doi inși cînd, în realitate, am avut de a face cu o încălcare gravă de către Victor Ponta a libertății presei.
  6. Așa cum spuneam marți seara, la emisiunea lui Robert Turcescu de la Nașul Tv, ar fi fost mult mai bine dacă Realitatea Tv se mulțumea să publice fotografia și documentul fără comentariile exaltate ale lui Rareș Bogdan. Autoritatea presei stă în impresia pe care trebuie s-o lase demnitarului despre care se dau informații ascunse de demnitar că totul a fost făcut în numele Adevărului și nu în numele unei dușmănii. În cazul de față, mult mai bine ar fi fost dacă Rareș Bogdan i-ar fi rugat pe colaboratorii săi din redacție să obțină mult mai multe informații despre escapada lui Victor Ponta decît cea dată de o fotografie. Presa americană ar fi obținut suficiente informații pentru a publica un întreg material, bine documentat, material care ar fi fost ulterior publicării comentat de analiști.