Editura Evenimentul si Capital

Ion Cristoiu, la pas prin Calabria, Vasluiul Italiei de azi (II). Deosebirea dintre procurorii DNA și magistrații anti-Mafia | EXCLUSIV PREMIUM

Foto 12
Autor: | | 0 Comentarii | 2361 Vizualizari

Am fost la San Luca şi, mai apoi, la Siracuza cu un taximetrist italian, căsătorit cu o ucraineancă, un om vesel, fără a şti o boabă de limbă străină.

 După drumul cu ferry de la Villa San Giovanni la Messina (vezi foto 1, 2, 3 și 4), (experienţă de gazetar necesară, pentru că trecerea Strîmtorii e o veritabilă industrie, ferry-ul fiind singura legătură dintre Sicilia şi Italia continentală), am luato pe şoseaua care duce de la Messina la Siracuza, care oferă, printre altele, spectacolul vulcanului Etna urmărit de pe drum. (vezi foto 5)


FOTO: 1



În treacăt fie spus, am aflat că beneficiarul acestei afaceri uluitor de rentabile ( ferry) e o firmă privată

 A ʼNdrangheta, cumva?!

Cu excepţia uneia, toate benzinăriile erau închise!

Ne aflam pe 30 decembrie 2015, prima zi de lucru după Vacanţa de Crăciun. Că erau închise, mai treacă-meargă. Dar că nici un semn nu te avertiza, la intrarea de pe şosea, că e Chiuso, asta chiar n-am priceput în veci.


FOTO: 2



Abia după ce coborai din maşină şi te-apropiai de magazinul- restaurant, descoperai că înăuntru e pustiu.

La una dintre aceste stații, am văzut mașina în care se afla un judecător sicilian. Însoțită de un alai de protecție mai ceva decît cel dedicat unui președinte.

Mi-am zis:

Divizia Presă a Binomului SRI-DNA nu ostenește cîntînd eroismul procurorilor DNA. Cîți procurori DNA au fost pînă acum împușcați, cum s-a întîmplat în Sicilia și în Calabria cu mulți magistrați anti-Mafia?!

Un GPS pe limba lui D’Annunzio

Cum era de așteptat, taximetristul a venit să mă ia de la hotel cu o jumătate de oră întîrziere.

Cu toate acestea a tăndălit pe drum cît a putut de tare.


FOTO : 3



Taximetristul se afla întîia oară la Siracuza.

Am luat GPS-ul, l-am pus pe italiană (e un aparat de ultimă oră, îţi spune şi cum și pe unde s-o iei de la semafor) am scris adresa Parcului Arheologic din Siracuza şi l-am fixat pe bord.

Omul meu a refuzat să-l ia în considerare.

Am înţeles de la românii din Reggio că prestaţia tip Cocoşilă – cel care în Moromeții le ştie pe toate – defineşte italianul din Sud.

Cum adică, să-i spună lui GPS-ul pe unde s-o ia?!

Şi-a luat-o pe unde l-a dus pe el capul.

De nimerit la Siracuza n-a fost greu. (vezi foto 6).

Mai greu a fost cu nimeritul la adresa unde se intra în Parc.

Astfel că ne-am învîrtit în jurul Parcului Arheologic pînă am ameţit.

În fine, preluînd eu controlul (vocal) al maşinii, omul meu a tras în faţa porţii care dădea în Teatrul grec, dar pe partea opusă Biglietteria.


FOTO: 4



Aici, deşi era 12.30, o tipă închidea poarta.

S-a închis! făcea ea cu mîinile, asemenea unei gospodine care alungă găinile, se deschide mîine dimineaţă la 10.30.

Cum adică s-a închis?!

Era doar 12.30!

Aveam să descopăr, ajuns în partea cealaltă, la Biglietteria, că Parcul adoptase peste noapte, fără să anunțe asta pe site, un Program special între 24 decembrie şi 2 ianuarie 2016:


FOTO: 5



De la 10.30 la 13.30.

Casieria se închidea, ca şi în cazul programului obişnuit, cu o oră înainte.

Ca urmare a intervenţiei taximetristului, tipa ne-a lăsat să intrăm.

Nu ne-a spus însă că intram degeaba.

Casa se închisese.

Fără bilete nu se putea accede la nici un obiectiv din Parc.

Tentativa mea de a o convinge să mă lase să intru fără bilet pe cea care rupea biletele la Teatrul grec a eşuat dezastruos.


FOTO: 6


Dați-mi un pix cu Arhimede și voi ridica turismul italian!

Ajuns în partea cealaltă, în Parcarea cu Biglietteria, sufocată de prăvălii cu suveniruri, m-am mai liniştit.

Nu eram singurul lovit în moalele capului de schimbarea neaşteptată şi neanunţată a programulului.

Alţi numeroşi străini, unii veniţi special pentru Parcul Arheologic de la mare distanță, îşi manifestau (inutil, fireşte) trăirile complexe: uluire, revoltă, ironie.

Nu-i nimic, mi-am zis, Teatru grec am mai văzut.


FOTO: 7



Pe unul l-am dat gata chiar cu două zile în urmă, la Taormina.

Ca să nu mai spun că văzusem altele, la ele acasă, în Grecia.

Ghidurile (toate), site-urile hăuleau că la Siracuza se găseşte Muzeul Arhimede, denumit şi Arkimedeion.

La plecarea din România, trîmbițasem peste tot că merg în Sudul Italiei ca să pot ajunge la Siracuza lui Arhimede, unde a fost ucis marele savant.


FOTO: 8



Locul unde a fost împuns cu sulița marele grec nu poate fi vizitat. Și asta pentru că maimarilor Siracuzei nu le-a trecut prin cap să născocească unul.

Vă imaginați ce bani s-ar fi scos din prăvăliile cu suveniruri dedicate lui Arhimede, așezate în jurul locului?!

Poate că Autoritățile din Siracuza vor ține cont de sugestia mea.

Cum vor ține cont și de întrebarea, izvorîtă din experiența căutărilor mele fără rezultat:

De ce nu produceți, fraților, suveniruri – pixuri, căni, papuci, brichete – cu Arhimede?


FOTO: 9



Aș da oricît pe o brichetă de forma căzii în care s-a trîntit savantul!

În absența locului, m-am mulțumit și cu Muzeul dedicat lui Arhimede.

Site-ul Muzeului se dovedea deosebit de îmbietor.

Se vorbea de un film HD cu Arhimede.

Orarul se anunţa acceptabil: 9-17.30.


FOTO: 10



În definitiv, venisem la Siracuza pentru Arhimede.

De la Sanctuarul dedicat Sfintei Fecioare care lăcrimează (Madonna delle Lacrime), din vecinătatea Parcului Arheologic (o construcţie care sare în ochi prin înălţime şi forma ciudată. Adăposteşte Icoana Fecioarei Maria, care a lăcrimat timp de cîteva zile, între 29 august și 1 septembrie 1953, nici mai mult, nici mai puțin, văzută ca făcătoare de minuni), (vezi foto 7, 8, 9, 10, 11) o puzderie de indicatoare te îndreaptă spre Arkimedion, situat în Piaţa Arhimede, la numărul 11.

Am ajuns în Piaţa Arhimede, pe insula Ortigia, Piață dominată de fîntîna Arhimede. (vezi foto 12).

M-am învîrtit pînă mi-a venit rău în jurul Pieţei pentru a descoperi firma Muzeului.

Cu chiu cu vai am dat de nr. 11.


FOTO: 11



Arkimedion scria deasupra unei uşi mai mult decît închise.

Ce mai încolo şi-ncoace, zăvorîtă, de-a dreptul!

Nici un orar!

Nici un semn c-ar fi vorba de un muzeu în viaţă.

Nu departe de Piaţă, pe o străduţă, am zărit titulatura oficiului de turism.

Aici, lucrătorii se pregăteau de închidere.

– Muzeul Arhimede?

– Nu mai funcţionează! A fost închis pentru totdeauna!

Abia acum am înțeles insistenţa taximetristului de a suna la Staţia de autobuze Messina pentru a se interesa de mersul autobuzelor spre Catania.

Îi spusesem că a doua zi aş vrea să mă duc pînă la Catania şi, în maşină, calculam un orar cît mai convenabil pentru trecerea de la Reggio la Messina cu Bacul (doar pentru persoane), şi străbaterea cu trenul sau cu autobuzul a traseului Messina- Catania.

Pe Internet, totul funcţiona perfect.

Taximestristul a aruncat tabletei mele o privire dispreţuitoare.

Una e orarul de pe hîrtie, pardon, de pe tabletă, şi alta e orarul din realitate.

Reggio Calabria, apocalipsa în materie de pustietate

La Reggio m-am grăbit să iau un snop de bilete de autobuz, socotind că voi avea nevoie de ele.

În ultimele zile ale şederii, mi-am zis că-i musai să le folosesc.

Mă voi urca în prima staţie de autobuz, în primul autobuz, şi mă voi da cu el în sus şi-n jos, pînă voi amorți de atîta stat pe scaun.

Am așteptat o oră în prima staţie.

N-a venit nici un autobuz.

Am renunțat să mă mai plimb cu autobuzul.

Prima zi din noul an e peste tot înspăimîntătoare pentru călătorul venit din altă țară.

În Reggio Calabria e însă Apocalipsa în materie de pustietate.

Mi-am zis să profit de asta ca să văd şi eu Coasta Mării Tireniene, pe care n-o parcursesem decît pînă la Scilla.

Pe Coastă, de la Reggio Calabria pînă la Pizzo, se întinde ditamai calea ferată. De fapt, ea merge şi de-a lungul coastei Ionice, astfel că în Calabria, dacă ții neapărat, te poţi da cu trenul de dimineaţa pînă seara.

Mai ceva ca cu scrînciobul. Dintre toate variantele, am ales Palmi, staţiune turistică pe malul mării, aflată la 43.9 km de Reggio Calabria pe şosea şi la 50 de minute de mers cu trenul.

Ghidul Calabria – la perle de la Méditerranée, singurul despre Calabria într-o limbă străină, consacră localității Palmi două pagini, dintre care una cu un obiectiv turistic seducător:

Stînca cu măslin.

O stîncă ridicată din Mare pe care creşte de decenii un singur măslin.

La Gara Reggio Lido am dat nas în nas cu primele surprize de Anul Nou:

Fanta de monezi a automatului pentru bilete era blocată.

Panoul de afişaj electronic prezenta purici electrici în locul înscrisului.

M-am descurcat pînă la urmă.

Controlorul din tren, un naș sfătos

Am descins la Palmi.

Din start, m-a surprins pustietatea din gară.

În afară de mine nu mai coborîse nimeni.

Dar nici nu urcase.

Printr-un tunel jegos, am ajuns în Piaţa Gării.

Pustiu ca de început de lume.

Harta de pe tabletă, convocată în grabă, arăta pînă-n Centru un traseu de şase kilometri.

Era staţie de autobuz, dar nu mergea nici un autobuz.

Despre taxi, nici urmă de staţie.

Am făcut la stînga, pe singurul drum care mi se deschidea în faţa ochilor.

După vreo trei sute de metri, în depărtare s-a ivit o haită de cîini.

Soţia mi-a zis că nu merge mai departe.

Toate încredinţările mele, inclusiv făgăduiala că voi face rost de un băţ, s-au dovedit inutile.

Să ne întoarcem la Reggio! am zis, gîndindu-mă că aveam tren abia peste două ore.

În gară, surpriză!

Aveam tren de întoarcere peste o oră.

Peste tot în Italia, cînd am mers cu trenul, difuzoarele din vagon m-au avertizat că e musai să prezint controlorului biletul ștanțat la un dispozitiv din gară, înainte de a mă sui în tren.

La Palmi însă, în gară, nici urmă de dispozitiv. Cu inima strînsă (mor la gîndul că sînt un contravenient, psihologie de țăran, speriat de Autorități!), m-am urcat în tren.

Chiar la intrarea în vagon, am dat peste controlor.

I-am dat biletele (al meu și al soției), explicîndu-i ce s-a întîmplat.

Ni le-a luat și a scris pe el un întreg discurs.

Nici azi nu știu ce-a scris pe ele.

Te pomenești că ceva în genul:

Posesorul acestui bilet e un tîmpit cum rar am văzut în viață.

Era îngrijorat că n-a perforat biletul, în Calabria, unde ʼNdrangheta introduce în Europa 80% din cocaina de pe continent, adusă din Columbia.

Contrar obiceiului meu, în tren n-am mai filmat pe fereastră frumuseţile Italiei.

Mă grăbeam s-ajung cît mai repede la pustietatea din Reggio.

Oricum, mai ușor de suportat decît cea din Palmi.

N.B. De ce-am scris cele de mai sus?

Nu doar pentru a confirma zicerea lui Marin Preda că întro călătorie singurul lucru care contează e Pățania, ci pentru a supune cititorilor mei această chestiune:

Dacă Italia de Sud, după 70 de ani de capitalism, timp în care Americanii le-au vîrît italienilor în fund miliarde de dolari, e așa cum e, ce să mai spunem de România după doar 26 de ani de capitalism, timp în care românilor nu li-au dat dolari, ci i s-au luat?




Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




FACEBOOK
evz.ro