Ion Țiriac pariază pe un mare talent al tenisului

Ion Țiriac pariază pe un mare talent al tenisului

Miliardarul român împreună cu Gerard Tsobanian îl vor impresaria, începând din 2017, pe Lucas Pouille, unul dintre cei mai buni jucători francezi ai momentului. „Am luat cea mai bună decizie”, a spus sportivul

Ion Țiriac (77 de ani - foto mic) va lucra din nou cu un jucător din circuitul ATP, după o pauză îndelungată. Românul va face echipă cu președintele turneului ATP de la Geneva, Gerard Tsobanian, pentru a-l impresaria pe tenismenul Lucas Pouille (locul 15 mondial).

Francezul în vârstă de 22 ani a început sezonul 2016 de pe locul 78, iar în acest an a reușit să câștige primul său turneu ATP din carieră, cel de la Metz (Franța), să învingă în meciuri grele în fața unor nume importante din Top 10, precum David Ferrer (de două ori) sau Rafael Nadal, și să ajungă până în „sferturile” Grand Slam-urilor de la Wimbledon și US Open. „Am luat cea mai bună decizie. Am mare încredere în cei doi, sunt sigur că mă vor ajuta să progresez. Ion Ţiriac şi Gerard Tsobanian au gestionat cu succes carierele unor mari campioni precum Boris Becker, Goran Ivanisevici, Guillermo Vilas sau Marat Safin. Sunt fericit şi încrezător (...)”, a precizat Pouille prin intermediul unui comunicat de presă.

Ne puteți urmări și pe Google News