ISIS face RAVAGII. Gruparea teroristă, pe cale să CUCEREASCĂ o ţară

ISIS face RAVAGII. Gruparea teroristă, pe cale să CUCEREASCĂ o ţară

Gruparea jihadistă Statul Islamic 'şi-a extins net controlul asupra teritoriului' Libiei, ceea ce contribuie la 'creşterea cererii de material militar', indică un raport al experţilor ONU publicat joi şi citat de AFP.

Raportul subliniază că la Syrta, principalul său cap de pod în Libia, Statul Islamic 'a făcut recrutări cu succes printre comunităţile marginalizate după răsturnarea regimului lui Muammar Gaddafi', scrie Agerpres.

'Creşterea în putere a SI în Syrta a fost importantă în 2015', notează raportul. 'Statul Islamic este în prezent actorul politic şi militar cel mai important în regiune'. 

Gruparea jihadistă şi-a 'sporit de asemenea capacitatea operaţională la Tripoli şi Sabratha', recrutând combatanţi locali şi străini. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Statul Islamic nu are pentru moment venituri directe din exploatarea petrolieră în Libia, dar 'atacurile sale împotriva instalaţiilor petroliere compromit grav stabilitatea economică a ţării'. 

Chiar dacă un guvern de uniune naţională a fost format în cele din urmă în Libia, 'riscul deturnării şi utilizării necorespunzătoare a materialului militar va rămâne foarte ridicat', mai afirmă experţii. 

Astfel, ei recomandă 'menţinerea dispoziţiilor actuale ale embargoului' în vigoare, care prevăd scutiri pentru necesităţile guvernului recunoscut de comunitatea internaţională. 

Acesta solicită de mult timp flexibilizarea acestui embargo cu scopul, afirmă el, de a echipa armata regulată şi de a-i permite să combată astfel mai bine Statul Islamic. 

ONU depune eforturi de mai multe luni pentru a favoriza formarea unui guvern de uniune naţională în Libia, divizată între două guverne şi două parlamente. 

Potrivit experţilor, 'viitorul guvern de uniune naţională va trebui să instituie un canal unic pentru apelurile de ofertă şi măsuri de control stricte şi verificabile pentru a evita deturnările' şi să dispună în special o inventariere a materialului, 'inclusiv a armelor chimice'. 

Raportul citează mai multe cazuri de încălcare a embargoului, cu echipamente şi arme provenind din Egipt, Emiratele Arabe Unite, Turcia şi Sudan, precum şi cu muniţii produse în Rusia şi China. 

'Libia rămâne şi o sursă de sprijin logistic şi de aprovizionare cu arme pentru grupurile înarmate, inclusiv cele teroriste' în Mali, Niger, Egipt şi Siria. 

În fine, experţii îşi exprimă regretul că sancţiunile-ţintă adoptate în 2011 împotriva indivizilor legaţi de regimul Ghaddafi 'continuă să fie încălcate'. Averi vaste 'sunt ascunse în continuare şi interdicţia de a călători impusă acestor indivizi a fost ocolită în mai multe rânduri'