ISRAEL. Ministrul de Externe propune EXPULZAREA emisarului ONU pentru procesul de pace

ISRAEL. Ministrul de Externe propune EXPULZAREA emisarului ONU pentru procesul de pace

Ministrul israelian de Externe, Avigdor Lieberman, a ameninţat, ieri, că va cere expulzarea din Israel a coordonatorului ONU pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu, Robert Serry, care a propus să ofere asistenţă pentru efectuarea unui transfer de fonduri din Qatar către Gaza.

Potrivit lui Lieberman, citat de televiziunea israeliană, Serry a încercat în van să convingă Autoritatea Palestiniană să transfere 20 de milioane de dolari deblocaţi de Qatar pentru soluţionarea crizei salariale a unor funcţionari ai mişcării Hamas, după care a propus asistenţa directă a Naţiunilor Unite, reltează Mediafax.

În schimb, purtătorul de cuvânt al lui Serry, Mourad Bakri, a afirmat că, de fapt, Autoritatea Palestiniană l-a contactat pe diplomat în vederea soluţionării acestei probleme.

"Poziţia ONU este clară, o asistenţă (pentru efectuarea acestui transfer) poate avea loc doar cu acordul tuturor părţilor vizate, inclusiv al Israelului", a precizat el pentru AFP, explicând că statul evreu a fost informat în legătură cu "toate discuţiile" pe această temă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dar, conform televiziunii israeliene, Lieberman, un ultranaţionalist, va propune, duminică, în cursul unei "reuniuni de urgenţă", ca Serry să fie declarat "persona non grata în Israel".

Un comunicat al Cabinetului premierului Benjamin Netanyahu precizează că acesta a discutat cu secretarul general ONU Ban Ki-moon, căruia i-a spus că se opune efectuării unui transfer de fonduri din Qatar către Fâşia Gaza. El a afirmat că mişcarea Hamas este "responsabilă" de răpirea a trei tineri israelieni pe 12 iunie.

Qatarul a anunţat pe 13 iunie că va transfera 60 de milioane de dolari (44 de milioane de euro) pentru a acoperi incapacitatea Autorităţii Palestiniene de a plăti salariile unor funcţionari din Fâşia Gaza.