Istoria României din CIMITIRUL BELLU ar putea dispărea. Motivul este ULUITOR

Istoria României din CIMITIRUL BELLU ar putea dispărea. Motivul este ULUITOR

De mai bine de şapte ani, Bellu a intrat în Asociaţia Cimitirelor Semnificative din Europa, alături de cele mai importante cimitire ale continentului. Ca valoare artistică, simbolică şi documentară, Bellu este cu siguranţă unul din cele mai cunoscute din Europa

Unul din cele mai importante monumente istorice din Capitală, Cimitirul Bellu, are nevoie de o legislaţie completă şi coeerentă pentru a pune în valoare acest imens patrimoniu. Una incompletă şi incoerentă lasă în voia sorţii sculpturi aparţinând unor sculptori celebri, capele monumentale, ridicate de mari arhitecţi pentru familii princiare româneşti, monumente dedicate unor personalităţi care au marcat, în ultimul secol şi jumătate, viaţa politică, religioasă, culturală sau militară a ţării şi chiar a Europei.

De aceea, Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane vă invită, vineri, 7 aprilie, la o discuţie despre cele mai eficiente modalităţi de a pune în valoare acest imens patrimoniu artistic şi arhitectural. Unul dintre obiectivele esenţiale ale strategiei în domeniul cultural, aşa cum a fost ea definită de către Primarul General Firea, este acela al prezervării şi punerii în valoare a monumentelor patrimoniului istoric, arhitectural şi artistic aflate în administrarea instituţiilor din subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti.

În această direcţie de acţiune, Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane depune eforturi necesare deosebite pentru protecţia şi păstrarea într-o stare cât mai bună a monumentelor istorice şi de arhitectură aflate în patrimoniul său, dar şi pentru a promova Cimitirul Şerban Vodă – Bellu, o inegalabilă colecţie de artă şi arhitectură, ce zugrăveşte istoria unui veac şi jumătate de viaţă politică, artistică, literară şi chiar militară, ca destinaţie turistică, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european.

Ne puteți urmări și pe Google News

În acest sens se înscriu participarea Cimitirului Bellu la evenimentul Noaptea Muzeelor şi aderarea Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane la Asociaţia Cimitirelor Semnificative din Europa (ASCE), Cimitirul Bellu fiind inclus în Ruta Europeană a Cimitirelor Semnificative. Cele mai mari provocări sunt, însă, cele legate de protejarea monumentelor aflate în incinta cimitirelor.