PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Economie

ITALIA vinde 5,74% din ENEL

Autor: | | 1 Comentarii | 195 Vizualizari
Guvernul de la Roma a început vânzarea unei participaţii de 5,74% în Enel SpA, cea mai mare companie italiană de utilităţi, o tranzacţie în urma căreia ar putea obţine 2,2 miliarde de euro (2,5 miliarde de dolari), scrie Agerpres.

Vânzarea este prima dintr-o serie de privatizări planificate, menite să reducă povara datoriei de peste 2.000 miliarde de euro, una dintre cele mai ridicate din Europa. 

Participaţia de 5,74% în Enel este vândută prin intermediul unui consorţiu de bănci italiene şi străine: Bank of America Merrill Lynch, Goldman Sachs, Mediobanca şi UniCredit. 

Guvernul oferă 540 milioane de acţiuni investitorilor instituţionali italieni şi străini. Valoarea estimată a unei acţiuni este de patru euro, reprezentând un discount de 1,2% faţă de preţul titlurilor Enel la închiderea şedinţei bursiere de miercuri, de 4,048 euro, au declarat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. 
În ultimele 12 luni, acţiunile au urcat cu 8,1%, evaluând compania la 38,1 miliarde de euro. 

De asemenea, Italia vrea să vândă anul acesta 40% din Poste Italiane SpA şi 49% din EnavSpA. De asemenea, până anul viitor, va fi vândută o participaţie de 40% în compania de căi ferate Ferrovie dello Stato. 

Săptămâna trecută, Enel SpA a anunţat că procesul de vânzare a activelor Enel România a fost suspendat temporar. 
"Enel confirmă faptul că procesul de vânzare a activelor din România a fost suspendat temporar. Vânzarea activelor Enel România era parte dintr-un program mai amplu de tranzacţii ce urmăreau încasarea a până la patru miliarde de euro, până la sfârşitul anului 2014, pentru reducerea datoriei nete consolidate. Ca urmare a finalizării cu succes a mai multor iniţiative în timpul anului 2014, această ţintă a fost atinsă. Consiliul Director al Grupului va decide, prin urmare, asupra oricăror planuri de continuare a acestui program în contextul noii strategii a grupului, iar mai multe detalii vor fi date în luna martie", afirmă reprezentanţii companiei. 

În luna iulie a anului trecut, Enel a anunţat că boardul său a convenit asupra unui plan de a vinde activele sale de producere a energiei în Slovacia şi de distribuţie şi vânzări din România. 

 

 


Tag-uri: enel, vanzare, italia, romania, enel romania, enel spa
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului ITALIA vinde 5,74% din ENEL.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii