Iuliu Mureşan: „E un gol normal. Noi am fost mai buni”

Iuliu Mureşan: „E un gol normal. Noi am fost mai buni”

CFR Cluj a reuşit calificarea în semifinalele Cupei României, după ce a învins, ieri, în deplasare, pe CS Mioveni, scor 4-3. Meciul nu a fost lipsit de incidente, ardelenii fiind acuzaţi de o lipsă crasă de fair play la golul egalizator de 3-3.

În minutul 88, Tade a marcat pentru oaspeţi, scorul devenind 3-3. Faza a stârnit nemulţumirea gazdelor, deoarece clujenii trebuiau să returneze mingea trimisă intenţionat în afara jocului de jucătorii antrenaţi de Claudiu Niculescu, după ce un coechipier se accidentase. Preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan, crede că reuşita echipei sale a perfect valabilă, iar calificarea meritată:”Nu e ciudat, e un gol normal. Şi noi am luat gol aşa, în urmă cu 4-5 ani cu Bistriţa. Am pierdut acasă, dar am tăcut. Golul a fost valabil. Important e că ne-am calificat, spiritul de luptă al băieţilor merită subliniat. Îi respect pe cei de la Mioveni, îi felicit pentru modul cum au luptat, dar meciul ţine 90 de minute. Pregătirea fizică, voinţa şi valoarea superioară a jucătorilor noştri şi-au spus cuvântul. Avem jucători de valoare cum Mioveniul nu are. Noi am fost mai buni”, a declarat Iuliu Mureşan la Look TV.