Cine a fost sursa de inspirație a lui Donald TRUMP pentru una dintre cele mai importante PROPUNERI ale magnatului americane

Cine a fost sursa de inspirație a lui Donald TRUMP pentru una dintre cele mai importante PROPUNERI ale magnatului americane

Donald Trump atunci când a anunțat, pe un ton foarte diferit decât cel cu care ne obișnuise în campanie, câteva propuneri privind politicile de sănătate pentru copii, a recunoscut, că sursa sa de inspirație a fost fiica sa cea mare, Ivanka, inclusiv în ceea ce privește planul privind acordarea a șase săptămâni de concediu plătit de maternitate, o propunere foarte diferită față de ceea ce au susținut până în prezent republicanii.

Republicanii conservatori, în sepcial, au considerat, de multă vreme, că extinderea perioadei în care mamele sunt ajutate să-și crească copiii, stând acasă, ar fi în contradicție cu încercările lor de a reduce cheltuielile guvernamentale și de a oferi companiilor mai multă libertate în deciderea regulilor interne privind acordarea concediilor de maternitate. 

Într-un discurs susținut în septembrie, candidatul, pe atunci, Donald Trump, a propus acordarea a șase săptămâni de concediu plătit de maternitate mamelor care au primit deja un astfel de concediu din partea angajatorului. Hillary Clinton a propus 12 săptămâni. 

„Avem nevoie ca mamele care lucrează să primească și ele copmpensații corecte pentru munca lor și să aibă acces la ajutor corect și echitabil în creșterea copiilor”, a spus Trump, în ceea ce ar putea fi o demonstrație a sensibilității sale, o față diferită a sa, comparativ cu modul în care s-a manifestat în restul campaniei electorale. Chiar și tonul folosit cu acel prilej a fost unul jos, calm, spre deosebire de țipetele de la mitingurile electorale, scrie Washington Post. La finalul acelei întâlniri electorale, el chiar a ținut un bebeluș în brațe, în mijlocul mulțimii. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Oficialii de campanie au spus că programul privind acordarea concediului de maternitate nu i-ar costa pe contribuabili mai mult decât în prezent, pentru că ar fi finanțat prin eliminarea fraudelor din programul privind asistența socială pentru șomeri. Propunerea s-ar referi la mame și nu ar fi transferabilă către tați.

Trump a mai vorbit, în Detroit, despre o propunere prin care părinții să poată deduce cheltuielile pentru îngrijirea copiilor din impozitele pe venit - conform legii unele dintre aceste cheltuieli sunt, deja, deductibile. 

Cifrele lansate de campanie lui Trump arată că el propunea „rescrierea codului fiscal, astfel încât să se permită părinților să deducă din impozitul pe venit cheltuielile cu până la patru copii și cu persoanele în vârstă de care au grijă. Deducerea va fi limitată la „un cost mediu al îngrijirii” din statul de reședință și nu va fi acordată celor care câștigă mai mult de 250.000 de dolari pe an sau un cuplu care are venituri mai mari de 500.000 de dolari pe an. 

Ivanka Trump (34 de ani) a fost la mitingul din Aston și a vorbit despre tatăl său. Ea este unul dintre directorii Fundației Trump, mamă a trei copii, iar soțul ei, investitorul Jared Kushner, a devenit un consilier influent al socrului său. Ivanka a declarat că este recunoscătoare că a putut să-și urmeze cariera și să-și crească, în același timp, copiii, multe mame nu se bucură de acest lux. „Acest lucru trebuie să se schimbe. O societateare nevoie să-și creeze politici care să încurajeze toți părinții, permițând familiilor americane să crească”,  explicat ea.