Izabela Caragea, turist pe cont propriu la Roma

Izabela Caragea, turist pe cont propriu la Roma

Prezentatoarea ştirilor de weekend de la Naţional TV povesteşte cum a luat Cetatea Eternă la pas, pentru a putea admira cât mai multe obiective turistice.

Mi-am făcut bagajele şi am urcat în avion, visând la câteva zile de relaxare, fără bătăi de cap, pe care aveam să le petrec la Roma. Am plecat cu avionul din Otopeni şi am aterizat pe Aeroportul Fiumicino din Roma. Pentru transportul în oraş poţi alege între două variante: ori îţi rezervi cu minimum 72 de ore înainte, pe internet, un loc într-un microbuz care te poate lăsa direct în faţa hotelului, ori, dacă afli prea târziu de această posibilitate, cum mi s-a întâmplat mie, poţi lua trenul Leonardo Express, care te lasă la Gara Termini. De acolo, orice metrou te duce unde ai nevoie, există hărţi, totul e foarte explicit! Cu temele făcute de-acasă

Doar patru zile am stat în capitala Italiei, dar m-aş întoarce şi mâine, pentru că sunt atâtea locuri pe care nu am avut vreme să le descopăr. Înainte de a pleca în vacanţă am făcut o documentare serioasă pe internet în ceea ce priveşte locurile pe care le puteam vizita, programul şi preţurile. Aşa că am plecat cu lista de obiective, pe care, surprinzător, am reuşit să o bifez în proporţie de 90%. Oraşul trebuie făcut la pas, nu din metrou în metrou. Pierdeţi prea mult - străduţele înghesuite, pavate cu piatră, dintre Pantheon şi Piazza Navona, treptele încărcate cu flori din Piazza di Spagna şi vitrinele celor mai scumpe magazine. Capela lui Michelangelo şi invenţiile lui Da Vinci Dacă ajungeţi în capitala Italiei, nu ocoliţi Colosseumul şi Foro Romano, centrul vieţii politice, juridice şi sociale din Antichitate. Iar în cazul în care vreţi să vedeţi Columna lui Traian, să ştiţi că stă ascunsă în Foro Traiano, într-un lateral al Pieţei Venezia. Şi este chiar imposibil să nu vizitezi Vaticanul, cu Basilica San Pietro, Palatul Regal şi Muzeul Vaticanului - obligatoriu, deoarece Capela Sixtină a lui Michelangelo te va lăsa fără glas.

Trebuie să ştiţi că nu aveţi voie să fotografiaţi acest obiectiv.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacă sunteţi pasionat de Leonardo da Vinci, şi nu mă refer la studierea îndeaproape a Cinei cea de Taină, pentru a vă convinge de argumentele lui Dan Brown, vă recomand un muzeu minunat, în Piazza di Popolo, unde sunt prezentate toate invenţiile sale. Lecţia ad-hoc de istorie În timp ce mă aflam în Foro Romano şi priveam uimită toate acele dovezi de istorie autentică, am fost abordată de un domn mai în vârstă, pesemne fost profesor, care voia să-mi explice ce mi se întinde în faţa ochilor.   Am fost amândoi plăcut impresionaţi să dialogam pe teme istorice. Chiar nu mă aşteptam să am o discuţie la acel nivel, între ruine, într-un oraş străin, pe care îl descopeream singură. CAZARE Atmosferă de „Dolce Vita“ > Eu am stat la Ambasciatori Palace, un hotel de cinci stele, care, din păcate, n-a fost cum mă aşteptam. Însă oferă condiţii decente şi este situat pe vestita Via Veneto, care-ţi aduce aminte de filmul lui Fellini, „La Dolce Vita“. Totodată, se află aproape de Piazza Barberini, unde există şi metrou. > O cameră single a costat în jur de 150 de euro pe noapte. RESTAURANT Un prânz cu „pizza romană“ > Aş putea să vă recomand „Pizzeria Minerva“, care este exact lângă Pantheon, unde poţi mânca atât pizza, cât şi alte feluri delicioase. Un prânz decent îţi scoate din buzunar vreo 25-30 de euro. > Există şi varianta pizza la pachet. O felie din care te saturi garantat şi un suc nu costă mai mult de cinci euro şi le poţi savura oriunde în piaţă, admirând peisajul şi turiştii curioşi.

SFATURI Modă italiană pe Corso > Dacă vreţi să mergeţi la cumpărături, vă recomand Via del Corso şi Via Nazionale, aproape de Piazza della Repubblica. Găsiţi lucruri drăguţe de la 10 euro în sus. Dacă vreţi să vă răsfăţaţi, alegeţi zona Piazza di Spagna, dar vă trebuie cărţi de credit... pline! > Din Piazza Navona puteţi pleca cu un portret foarte frumos, însă aveţi grijă să vă tocmiţi... Nu cedaţi aşa de uşor!

Piazza di Popolo Vatican