Izaura Anghel şi-a vărsat nervii pe procurorii DNA

Izaura Anghel şi-a vărsat nervii pe procurorii DNA

Fiica lui Bercea Mondial, Izaura, i-a certat astăzi la ieşirea din Tribunalul Constanţa pe procurorii DNA, care ar refuza ca soţul ei, Marius Constantin, să fie eliberat din arest iar ei şi fratelui, Grinică, să li se ridice măsura controlului judiciar. „Procuroarea ne acuză, de şantaj, pe nedrept, dar nu au probe, nu ne dă nimic la dosar”, s-a revoltat ea.

Indignată că este cercetată pentru şantaj la fratele preşedintelui, Izaura şi-a vărsat nervii şi pe Mircea Băsescu, „dezvăluind”, fără a-şi susţine însă declaraţiile, că sute de mii de euro ar fi ajuns la şeful statului şi la procurorul şef al DNA. Fiica lui Bercea Mondial a dat însă înapoi când ziariştii au întrebat-o de probe, spunând că „înregistrările nu se mai există, le-am şters din greşeală”. 

Nici avocatul Pavel Abraham, nu a mai vorbit despre intenţia, anunţată, a lui  Bercea Mondial de a face denunţ împotriva Laurei Codruţa Koveşi şi a preşedintelui Înaltei Curţi, Livia Stanciu. „Nu au mai avansat discuţiile. Nu am avut timpul fizic să mă deplasez la penitenciar şi să văd ce anume doreşte. Săptămâna următoare, probabil, că  voi face această deplasare şi voi vedea, în mod concret, ce probleme are şi cum putem să le rezolvăm”, a declarat avocatului familiei Anghel, pentru EVZ.  

Pavel Abraham a cerut, din nou, judecătorilor constănţeni, revocarea arestului preventiv sau înocuirea cu măsura controlului judiciar pentru Marius Constantin, soţul Izaurei, adus cu duba de la penitenciarul Poarta Albă. Pentru Izaura şi fratele ei, Grinică, a solicitat  ridicarea măsurii controlului judiciar. Tribunalul Constanţa a amânat pronunţarea pentru mâine.

Ne puteți urmări și pe Google News