Jdecătorii ar putea ANUNȚA astăzi SENTINȚA în cazul torționarului comunist Alexandru Vișinescu

Jdecătorii ar putea ANUNȚA astăzi SENTINȚA în cazul torționarului comunist Alexandru Vișinescu

Magistrații de la Curtea de Apel Bucureşti ar putea anunța astăzi sentința în procesul torționarului comunist Alexandru Vișinescu, dosar în care procurorii de la Parchetul General au cerut condamnarea lui la 25 de ani de închisoare și degradarea militară. Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, este acuzat de tratamente neomenoase.

Termenul final al procesului a avut loc pe 14 iulie, torționarul comunist a declarat, cu voce tremurândă, că a fost corect şi a muncit sincer.

"În condiţiile de atunci, mi-am dovedit corectitudinea. Vă rog să apreciaţi sinceritatea mea. Am dovedit corectitudine. De asta m-au trimis la Râmnicu Sărat. Direcţia Generală a Penitenciarelor trebuia să intervină. Am fost mult timp servitor", a declarat Vişinescu în fața instanței.

Pe de altă parte, la termenul respectiv,  procurorul de şedinţă a declarat că în acest caz ar trebui aplicată detenţia pe viaţă, dar pentru că Vișinescu are peste 65 de ani, pedeapsa maximă prevăzută de legea penală este de 25 de ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

Procurorul a explicat că pentru Alexandru Vişinescu legea penală mai favorabilă este vechiul Cod penal, respectiv infracţiunea de tratamente neomenoase, care are în noul Cod penal corespondent în infracţiunea de crime împotriva umanităţii.

Reprezentantul Parchetului a mai cerut ca Alexandru Vişinescu să fie degradat militar şi să fie obligat, în solidar cu Ministerul de Interne, Ministerul de Finanţe şi ANP, la plata unor despăgubiri către trei părţi civile, Nicoleta Eremia, Elena Iacob şi Anca Maria Cernea, rude apropiate ale deţinuţilor politici care au decedat în Penitenciarul Râmnicu Sărat.

În rechizitoriul citit în sala de judecată, reprezentantul Parchetului a spus că Vişinescu este răspunzător direct de instaurarea unui regim de exterminare la Penitenciarul din Râmnicu Sărat, în care deţinuţii politici trăiau în condiţii inumane, fără hrană suficientă, fără medicamente, şi erau torturaţi fizic şi psihic.