Jihadiştii, mai răi decât naziştii

Jihadiştii, mai răi decât naziştii

Jihadiştii din gruparea Statul Islamic sunt mai răi decât naziştii din cel de-Al Doilea Război Mondial, susţine premierul australian Tony Abbott, precizând că trebuie făcut totul pentru înfrângerea acestui rău de nedescris.

“Naziştii au făcut un rău îngrozitor, dar au avut suficient sentiment al ruşinii încât să încerce să-l ascundă. Aceşti oameni (Statul Islamic) se laudă cu răul lor. Acesta este lucrul cu totul ieşit din comun”, a afirmat Abbott, la postul Radio 2GB din Sydney. “Ei se poartă aşa cum s-au purtat barbarii medievali, numai că o transmit în lumea întreagă cu o sfidare care (...) adaugă o nouă dimensiune acestui rău”, a mai spus premierul australian, subliniind că trebuie făcut totul pentru înfrângerea "răului de nedescris al cultului morţii al Daesh (Statul Islamic în arabă)".

Declaraţiile lui Tony Abbott intervin în contextul în care guvernul său examinează cererea SUA privind extinderea contribuţiei Australiei la lupta împotriva Statului Islamic, prin participarea la loviturile aeriene în Siria.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform premierului, o decizie va fi luată săptămâna viitoare, după revenirea în ţară a ministrului apărării, Kevin Andrews.

Australia face parte din coaliţia internaţională care bombardează poziţii ale Statului Islamic în Irak, unde are desfăşurate 6 avioane F/A-18F Hornet, aeronave de realimentare şi comandă, precum şi 300 de instructori pentru pregătirea forţelor irakiene.