JOCURILE MORȚII. Provocările de pe siteurile de socializare, un PERICOL pentru adolescenți

JOCURILE MORȚII. Provocările de pe siteurile de socializare, un PERICOL pentru adolescenți

Un tânăr a murit şi alţii s-au ales cu răni mai mult sau mai puţin grave în ultimele zile după ce au răspuns unor provocări periculoase lansate pe site-urile de socializare, provocări precum să-şi dea foc, la propriu, sau să facă ”duşuri” cu apă îngheţată, conform AFP.

Presa americană prezenta vineri cazul unui adolescent care a suferit arsuri de gradul doi după ce s-a stropit cu alcool şi şi-a dat singur foc pentru a intra în jocul ”fire challenge”, popular pe YouTube şi Facebook.

Tot în cursul acestei săptămâni, în Germania, presa anunţa moartea unui bărbat şi rănirea altor cinci în cadrul unei alte provocări privind îmbăierea în apă cu gheaţă. Victimele au încărcat cupa unui excavator cu 2.000 de litri de apă cu gheaţă pe care urmau să şi-o toarne pe cap în cadrul provocării. În timp ce cupa excavatorului era ridicată în aer, aceasta a cedat din cauza greutăţii apei şi a căzut peste cei 6 tineri care aşteptau baia cu gheaţă. Unul dintre ei a murit, iar ceilalţi cinci au fost răniţi, relatează Agerpres.

”Trebuie să fii chiar prost să ajungi să-ţi dai foc pentru doar cinci minute de glorie pe internet”, comentează un pe Twitter. De asemenea, alt internaut constata cu umor că este vorba de un nou proces de selecţie naturală în era internetului.

Ne puteți urmări și pe Google News