Judecătoria Sector 5 decide dacă Traian Băsescu va fi cercetat în dosarul răpirii jurnaliștilor români în Irak

Judecătoria Sector 5 decide dacă Traian Băsescu va fi cercetat în dosarul răpirii jurnaliștilor români în Irak

Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a cerut redeschiderea cercetării penale după ce aceasta a fost oprită pentru motivul că Traian Băsescu avea imunitate din calitatea de președinte al României

Fostul președinte al României, Traian Bsescu, s-a prezentat încă de la ora 08.30, la Judecătoria Sector 5. Acesta a declarat că se așteaptă să fie redeschisă dosarului penal. Mai mult, Băsescu a afirmat ar fi bine continuarea cercetărilor pentru a alunga orice suspiciune asupra unui fost președinte, fapt normal într-un stat democratic.

Reamintim că dosarul a plecat de la o plângere a lui Vadim Tudor la adresa lui Băsescu și Vasile Blaga pe care îi acuza că a furat eventualii bani plătiți de statul român în anul 2005 pentru eliberarea celor trei jurnaliști români (Ovidiu Ohanesian, Sorin Mișcoci și Marie Jeanne Ion) răpiți în Irak.

Dacă judecătorii decid reînceperea cercetării, cauza va fi dată unui procuror de la Parchetul Înaltei Curți care va continua să strângă probe pentru a proba nevinovăția sau nevinovația fostului președinte al României.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cauza

Corneliu Vadim Tudor a depus o plângere penală la Parchetul General în care îi acuza pe Traian Băsescu și pe președintele PDL de la acea vreme, Vasile Blaga, că și-au însușit o parte din răscumpărarea plătită de statul român pentru eliberarea celor trei jurnaliști români răpiți în Irak în anul 2005.

În plângerea penală depusă la Parchet, Vadim Tudor aducea ca argumente afirmațiile făcute într-o carte de fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu și anume că din suma plătită de statul român pentru eliberarea jurnaliștilor ar fi dispărut 4 milioane de euro.

Potrivit lui Nastasiu, autoritățile de la București ar fi trimis la Bagdad, prin intermediul SIE și cu implicarea lui Traian Băsescu, aproximativ 12 — 13 milioane de euro, însă răpitorii ar fi primit doar 9 milioane de euro.

El îl acuza pe Traian Băsescu că a clasificat pentru 50 de ani documentele despre negocierile din Irak și suma reală plătită răpitorilor.

"Știam că banii veniseră dintr-un fond special administrat de SIE român. Eu însumi l-am văzut pe maiorul SRI Coldea (în prezent general și director adjunct al SRI) la Bagdad, atunci când ostaticii au fost eliberați, asumându-și o mare responsabilitate pentru deznodământul crizei. Știam cu toții că președintele era implicat în fiecare detaliu. Așadar, nu mi-am putut imagina că vreun ofițer escroc putea pierde pur și simplu 3 — 4 milioane de euro pe drumul unde trebuia plătită răscumpărarea. Poate că Grupul de criză estimase costurile Guvernului român, care dura deja de aproape două luni și implicase o muncă intensă, suplimentară, la 3 — 4 milioane de euro, astfel încât i le-au rambursat Guvernului din fondul special... sau poate că anumite persoane, care au avut acces și au participat la acțiunea de eliberare, au scos acești bani din suma totală de răscumpărare și i-au împărțit între ele", scria Nastasiu în cartea "Prădarea României", lansată în anul 2009.