Judecătorul care și-a avertizat colegele că sunt interceptate de DNA

Judecătorul care și-a avertizat colegele că sunt interceptate de DNA

Două judecătoare supreme au fost inculpate pentru că au primit șpagă în petreceri la restaurante selecte din Paris și București sau excursii în țări exotice. Procurorii spun că un magistrat coleg le-a avertizat de anchetă.

Patru foști și actuali magistrați de la Înalta Curte de Casație și Justiție au fost inculpați, ieri, pentru fapte de corupție: Gabriela Bîrsan (fost președinte al Secției de contencios administrativ și fiscal), Claudia Corbu (judecător), Iuliana Pușoiu (fost judecător, în prezent notar) și Anton Pandrea (fost șef al Secției Penale, în prezent pensionar).

„Este interceptată”

Potrivit procurorilor DNA, omul de afaceri Gabriel Chiriac a dat mită, în perioada 2010-2011, judecătoarelor Bîrsan și Pușoiu, prin intermediul avocaților Claudia și Radu Gherbovan –Silinescu. Șpaga era sub forma achitării unor petreceri la restaurante din Paris și București, a achitării unor excursii în străinătate, a unor deplasări cu avionul, dar și sub forma folosinței unui apartament, respectiv a oferirii unor cadouri. Totul pentru a câștiga sau a fi favorizat în procesele aflate pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pandrea era judecătorul care autoriza interceptările procurorilor DNA în acest caz. El i-a mărturisit colegei sale, Corbu, că prietena acesteia, Claudia Gherbovan- Silinescu, „este interceptată”. Avocata le-a transmis mai departe judecătoarelor că DNA le monitorizează. Anton Pandrea a fost denumit „Judecătorul Roșu” după ce a votat, în 1995, împotriva retrocedărilor caselor naționalizate. El s-a pensionat din magistratură în toamna anului 2011.

„Judecătorul Roșu”

Pandrea era unul dintre magistrații care au emis, timp de mai mulți ani, mandate pe siguranța națională. Acesta este cel mai grav caz de scurgeri de infomații de la vârful Curții Supreme. Un alt caz asemănător este al fostei judecătoare Georgeta Barbalată, care a fost condamnată, în fond, la 4 ani de închisoare cu executare.

Gabriela Bîrsan este soția profesorului Corneliu Bîrsan, fost judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Intemediarul șpăgii, avocata Claudia Silinescu -Gherbovan, a fost pentru 12 ani judecător chiar la ICCJ. Presa a dezvăluit că aceasta este nepoata fostului general SIE, Tudor Constantin Silinescu, care a deținut funcția de consilier al fostului premier Adrian Nastase (PSD).

Gabriel Chiriac este un milionar originar din Botoșani care locuiește în prezent în Paris (Franța). El avea pe rolul Curții Supreme mai multe procese, în care firma sa, Electrocontact, se judeca cu instituții ale statului: ANAF sau Consiliul Concurenței. De exemplu, unul dintre dosare 3509/2/2008 avea ca obiect o contestație făcută de firma sa împotriva unui raport al ANAF, în care i se imputa suma de 1.289.797,68 de lei.

Sechestrul

Procurorii DNA au pus sechestru pe mai multe bunuri a celor acuzați în acest dosar. Pe un teren și o clădire aflate în coprorietatea avocaților Claudia și Radu Gherbovan-Silinescu, până la concurența sumei de 559.036 de lei.Asupra unor bunuri mobile și imobile ale Gabrielei Bîrsan, până la concurența sumei de 5.010 de euro și similar în cazul Iulianei Pușoiu, până la concurența sumei de 1.860 de euro.

Gabriela Bîrsan este soția profesorului Corneliu Bîrsan

Petrecere la Moulin Rouge

Procurorii DNA au explicat în ce constau folosele primite de judecătoare. Astfel, Gabriel Chiriac a achitat Gabrielei Bîrsan o petrecere la restaurantul Moulin Rouge (Paris). El i-a dat fiului judecătoarei, spre folosinţă gratuită, un apartament de două camere în Paris.

Pistolul din noptieră

Claudia-Gherbovan Silinescu i-a oferut judecătoarei o poşetă şi pantofi marca Chanel. Ca un fapt inedit, la percheziţiile din 2011, la domicilul soţilor Bîrsan, procurorii DNA au descoperit un pistol, armă ridicată de procurori până la prezentarea permisului. Iuliana Puşoiu a cerut organizarea și plata unei petreceri de ziua ei la restaurantul libanez El Mir din hotelul Marriott (București). Totul s-a întâmplat pe 13 februarie 2011, iar cheltuielile au fost achitate de Radu Gherbovan-Silinescu. Potrivit DNA, Puşoiu a mai primit bilete de avion şi o excursie în Malaezia.

Un şofer de la Curte Supremă, Florin Ionescu, a fost pus sub acuzare pentru mărturie mincioasă, după ce a minţit, pe 18 octombrie 2011, procurorii despre modul în care a achiziţionat bilete pentru Gabriela Bîrsan. Ulterior, în zilele de 10 septembrie 2012 şi 9 octombrie 2012, aceasta a prezentat o altă versiune, care s-a dovedit la fel de neadevărată.

Gabriela Bîrsan a ținut o petrecere sofisticată la Moulin Rouge