JUDEȚELE din România care TRĂIESC din Bazarul de la Cernăuţi

JUDEȚELE din România care TRĂIESC din Bazarul de la Cernăuţi

Peste 1.500 de români din Botoşani, Suceava, Maramureş şi Satu Mare trec, zilnic, graniţa cu Ucraina. Cei mai mulţi fac cumpărături din ţara vecină.

Botoşani, Suceava, Maramureş şi Satu-Mare sunt patru dintre judeţele privilegiate de faptul că se învecinează cu Ucraina. Din statul care a aparţinut, până în urmă cu 23 de ani, fostei URSS provin majoritatea bunurilor de larg consum vândute prin pieţe sau prin bazare. Localnicii din nordul ţării supravieţuiesc graţie micului trafic de la frontieră care le permite să aducă în ţară, legal, cantităţi limitate de marfă. La Bazarul de la Cernăuţi, considerat unul dintre cele mai mari din Estul Europei, îşi fac cumpărăturile mii de români şi din alte judeţe, precum Neamţ, Bacău sau Iaşi. În aceste judeţe, tarabele din pieţe abundă de produse alimentare şi nealimentare "made in Ucraina": zahăr, ulei, carne, ciocolată, ness, prăjituri, ţigări, detergent, pastă de dinţi, săpun, conserve, salam, caşcaval, vin, rachiu, coroane de flori etc. Toate sunt cu 40-50 la sută mai ieftine decât în România. Legea le permite românilor să intre în ţară cu cantităţi limitate de produse. Fiecare are voie să aducă din Ucraina mărfuri în valoare de 300 de euro. În plus, o persoană are voie să aibă: două pachete de ţigări, 100 de trabucuri mari (cigarillos), 50 de trabucuri sau 250 grame de tutun. La capitolul "spirtoase", românii au voie să treacă graniţa cu un litru de tărie, doi litri de băuturi cu concentraţie alcoolică sub 22 %, patru litri de vin şi 16 litri de bere. Românul mai are dreptul la un plin de combustibil în rezervor, plus o canistră de zece litri. Nu îţi interzice, însă, nimeni să nu treci de mai multe ori în aceeaşi zi, iar preţul benzinei la ucrainieni e de circa 10 grivna (moneda ucraineană), care înseamnă în jur de 4 lei. Pentru a aduce mai multe produse, românii s-au obişnuit să treacă graniţa, chiar şi de câteva ori pe săptămână, în familie sau în grupuri. Cei mai mulţi sunt din Botoşani, ne-au spus oficiali din Siret. Folosesc acest tertip pentru a aduce marfă mai multă pe care o vând, oricum, sub preţurile din România. Mulţi fac la fel şi cu combustibilul. Din datele Poliţiei de Frontieră reiese că peste 1.600 de români ies şi vin în ţară, în aceeaşi zi, pe la vămile Siret, Sighet şi Halmeu. Zahăr la jumătate de preţ Unul dintre cei care îşi face cumpărăturile la Bazarul din Cernăuţi ne-a spus preţurile unora dintre produse: 1 litru de ulei-4 lei, 1 kg. de zahăr – 2,5 lei, 1 sac de 15 kg. detergent – 70 de lei, 1 kg. de carne de vită-16 lei, 1 pachet de unt-2 lei, un pachet de ţigări Kent – 4 lei, o cutie de suc de roşii de 1,5 litri -5 lei. "Tradiţia"- şpaga la vameşii din Ucraina Micii comercianţi ne-au povestit că vameşii ucrainieni (foto) întind mâna, fără nicio jenă, şi cer"tradiţia". Este vorba de o şpagă de 5 grivna, adică în jur de 2 lei pe care românii o plătesc la dus. La întoarcere, taxa e dublă:10 grivna. Un şofer de TIR, Nicolae Vasile (44 de ani), pe care l-am găsit în Vama Siret, ne-a spus că "tradiţia" la camioane e de 50 de grivna.