JUMĂTATE din produsele exportate de România sunt din domeniul construcției de mașini

JUMĂTATE din produsele exportate de România sunt din domeniul construcției de mașini

Industria constructoare de mașini a fost „responsabilă” pentru 45,8% din totalul exporturilor în primele nouă luni din 2015, potrivit datelor publicate de Ministerul Economiei Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA).

Volumul total al exporturilor pe acest segment a fost de peste 18,7 miliarde euro, în primele nouă luni din 2015, în creștere cu 9,66% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Produsele agroalimentare au deținut o pondere de 10,6%, fiind pe locul doi în categoria celor mai exportate produse. Valoarea totală a fost de 4,33 miliarde euro în perioada analizată fiind în creştere cu 7,9%. Pe locul trei se află produsele industriei textile şi pielăriei, în valoare de 4,26 miliarde euro (în scădere 0,38% faţă de primele nouă luni din 2014) şi o pondere, în total exporturi, de 10,43%.

Produsele industriei chimice şi mase plastice ocupau locul al patrulea cu 3,91 miliarde euro şi o pondere de 9,57%, creșterea față deaceeași perioadă a anului trecut fiidn de 2,87%.

Ne puteți urmări și pe Google News

Metalele commune s-au aflat în primele nouă luni pe locul cinci în topul celor mai exportate produse, cu o pondere de 8,73%, respectiv 3,57 miliarde euro, în creştere cu 1,72%.

În top 5 cele mai importate produse, tot industria constructoare de maşini se află pe prima poziţie, cu o pondere 39,08% (18,1 miliarde euro) urmată de produsele industriei chimice şi mase plastice cu 17,64% (8,19 miliarde euro), metale comune cu 11,08% pondere (5,14 miliarde euro), produse agroalimentare cu 9,35% (4,34 miliarde euro) şi produsele industriei textile şi pielăriei cu 9,33% (4,33 miliarde euro).

Deficit comercial în creștere

Valoarea totală a comerţului internaţional al României, în primele nouă luni ale anului 2015, a fost de peste 87,357 miliarde euro, în creştere cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014, exportul înregistrând o creştere la 40,914 miliarde euro (+4,7%), iar importul o creştere la 46,443 miliarde euro (+7,1%).

Evoluția mai slabă a exporturilor decât a importurilor a condus la creșterea deficitului bbalanţei comerciale, cu 28,5%, de la 4,302 miliarde euro (la 30 septembrie 2014), la 5,529 miliarde euro (la 30 septembrie 2015).