PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Evenimente

Jurnaliștii care i-au promis lui Adrian Severin MITA de 100.000 de euro ANUAL au confirmat înregistrarea care îl INCRIMINEAZĂ pe fostul europarlamentar. Ce spune Severin despre declaraţiile ziariştilor | EXCLUSIV EVZ

Autor: | | 9 Comentarii | 5027 Vizualizari
Adrian Severin susține că este nevinovat. Partenerii săi europarlamentari care au căzut în plasa jurnaliștilor britanici au fost condamnați defi nitiv în Austria și Slovenia FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
În dosarul în care fostul europarlamentar este acuzat de fapte de corupție, au fost audiați, ieri, cei doi ziariști care i-au promis peste 100.000 de euro anual, în schimbul unor amendamente

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) i-au audiat, pe Skype, pe jurnaliștii britanici Jonathan Calvert și Claire Newell, în dosarul în care fostul europarlamentar Adrian Severin este acuzat de fapte de corupție de către Direcția Națională Anticorupție (DNA).

Dacă Severin a afirmat că declarațiile au fost în favoarea sa, surse judiciare au dezvăluit pentru presă că jurnaliștii britanici au susținut probele de la dosar.

Reamintim că, în 2011, politicianul român și alți trei colegi europarlamentari au căzut în plasa jurnaliștilor de la „The Sunday Times”, care i-au înregistrat în timp ce promiteau anumite amendamente la legislația europeană în schimbul unor sume de bani.


FOTO:Jonathan Calvert



Audierea de ieri a lui Jonathan Calvert și Claire Newell s-a făcut cu ușile închise, doar anchetatorii și apărarea având acces.

Declarațiile au fost corecte

La finalul audierilor, Adrian Severin s-a arătat mulțumit de mărturiile jurnaliștilor britanici, mai ales că aceștia au recunoscut, în opinia sa, că materialul ar fi editat. „Unele din declarații sunt corecte, altele incorecte, dar toate îmi susțin nevinovăția. Au spus lucruri care sunt contrazise de probele de la dosar. În orice caz, au declarat categoric că materialul video care a fost publicat și care a fost văzut de toată lumea era editat”, a declarat acesta pentru „Evenimentul zilei”. După care a adăugat: „La dosar există materialul brut, dar și acesta nu se știe de cine a fost copiat, cu ce a fost înregistrat”.


FOTO: Severin își bazează apărarea pe faptul că înregistrările au fost editat



De partea cealaltă, procurorii susțin că este normal ca înregistrările originale să fi fost editate pentru a se realiza un material publicistic, însă autencitatea înregistrărilor video a fost confirmată.

Potrivit DNA, în perioada decembrie 2010 — martie 2011, Severin a acceptat promisiunea a doi jurnaliști britanici, care efectuau o investigație sub acoperire, de a-i plăti 100.000 euro anual.

În schimb, românul promitea că va depune amendamente în comisiile de specialitate și că va vota împotriva altor amendamente ce nu corespundeau intereselor celor doi reporteri sub acoperire.

Partenerul austriac de corupție este la închisoare de un an

Alături de Severin, și europarlmentarul austriac Ernst Strasser (foto sus) a promis amendamente contra bani celor doi jurnaliști sub acoperire. Spre deosebire de român, acesta și-a dat demisia după apariția înregistrărilor din legislativul de la Strasbourg. Între timp, procesul acestuia de la Viena s-a și terminat, Strasser primind o condamnare definitivă.


FOTO; Ernst Strasser



Pe 21 martie 2011, Procuratura austriacă anticorupție a început primele cercetări. Pe 26 noiembrie 2012, la un tribunal din Viena a început judecarea dosarului. În data de 13 martie 2014 a fost condamnat definitiv la 3 ani și șase luni de închisoare. Sentința a fost confirmată de o instanță superioară în data de 13 octombrie 2014, cu reducerea pedepsei la 3 ani. Ernst Strasser a început ispășirea pedepsei în data de 13 noiembrie 2014. Un alt europarlamentar care a purtat discuții cu cei doi jurnaliști pretinși lobbyiști a fost spaniolul Pablo Zalba Bidegain (foto jos). Acesta a refuzat însă propunerea de a face lobby pentru un amendament, în schimbul celor 100.000 de euro promiși.


FOTO: Pablo Zalba Bidegain



Românul a mai cerut bonusuri de performanță și bani pentru infl uențarea colegilor

Pe lângă „salariul” de 100.000 de euro pe care Severin urma să-l primească de la jurnaliștii sub acoperire, acesta a acceptat și anumite bonusuri de performanță.

„La suma menționată se adăuga și suma de 4.000 de euro pe zi, pentru orice acte efectuate de parlamentar, în legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente”, se precizează în rechizitoriul DNA.

Influența colegii din Parlamentul European

Mai mult, Adrian Severin a pretins suma de 12.000 euro, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra a doi deputați pentru a-i determina să introducă un amendament la proiectul de Directivă privind garantarea depozitelor bancare, susțin anchetatorii.

Slovenul a recunoscut fapta

Cel de-al treilea și ultimul europarlamentar care a căzut în capcana jurnaliștilor de la „The Sunday Times” a fost Zoran Thaler (foto). Acesta a fost condamnat, în 2014, la doi ani și jumătate de închisoare și la o amendă de 32.250 euro, după ce a recunoscut că a primit mită pentru a shimba legislația europeană. Zoran Thaler, care a fost ministru al Afacerilor Externe în perioda 1995 - 1997, are interdicția de a ocupa orice funcție publică pe o perioadă de cinci ani, scrie AFP. Acesta a mai acceptat să doneze 15.000 de euro unui spital și a renunțat să atace decizia în apel.


FOTO: Zoran Thaler




EVZ a lansat pagina de Facebook EVZ Premium. Urmăriţi aici o selecţie atentă a titlurilor.

Editorii evz.ro vor publica pe pagina EVZ Premium o selecţie atentă a celor mai importante ştiri, informaţii de interes din domeniile Politic, Economic, Social, Internaţional, Sport, dar şi reportaje, interviuri, seriale.



 

În dosarul în care fostul europarlamentar este acuzat de fapte de corupție, au fost audiați, ieri, cei doi ziariști care...

Posted by EVZ Premium on Tuesday, November 24, 2015

Tag-uri: jurnalisti, adruab severin, mita, coruptie
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Jurnaliștii care i-au promis lui Adrian Severin MITA de 100.000 de euro ANUAL au confirmat înregistrarea care îl INCRIMINEAZĂ pe fostul europarlamentar. Ce spune Severin despre declaraţiile ziariştilor | EXCLUSIV EVZ.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi