Jurnaliştii francezi, ţinta atacurilor teroriste peste tot în lume

Jurnaliştii francezi, ţinta atacurilor teroriste peste tot în lume

12 persoane au murit într-un atac armat, care a avut loc miercuri, la sediul publicaţiei franceze de satiră Charlie Hebdo. Acesta nu este, însă, primul atac terorist în care sunt ucişi jurnalişti francezi.

ATAC TERORIST la sediul unei publicaţii din FRANŢA. Douăsprezece persoane, între care doi polițiști, au fost UCISE, alte patru fiind grav rănite. „Profetul a fost răzbunat”, a strigat unul dintre teroriști. Parisul, în alertă teroristă maximă | VIDEO LIVE

În luna mai 2014, fotojurnalistul francez Camille Lepage a fost ucisă în Republica Centrafricană, în timp ce se afla într-un automobil conduc de doi membri ai miliţiei creştine anti-musulmane.

În aprilie 2014, patru jurnalişti francezi, răpiţi de ISIS în Siria şi ţinuţi prizonieri timp de 10 luni, au fost eliberaţi.

Ne puteți urmări și pe Google News

În noiembrie 2013, doi jurnalişti francezi au fost răpiţi şi executaţi în nordul statului Mali. După cum declara ministrul francez de externe Laurent Fabius, jurnaliştii au fost ucişi de către teroriştii cu care Franţa se luptă în statul vest-african.

În războiul civil din Siria, cinci jurnalişti francezi şi-au pierdut viaţa, în perioada ianuarie 2012 - februarie 2013.

Nu doar jurnaliştii francezi au devenit ţinte ale teroriştilor islamişti. Un alpinist francez, răpit în Algeria, a fost decapitat în septembrie 2014 de o grupare teroristă afiliată Statului Islamic, după ce Parisul a respins un ultimatum de 24 de ore pentru încetarea raidurilor aeriene asupra poziţiilor ISIS din Irak.