Nimic nu este banal în „Jurnalul banalităţii”. Chiar şi răceala unui copilaş, amintită într-o însemnare, nu face decât să arate cu câtă dragoste priveşte autorul viaţa şi lumea din jur.
„Jurnalul banalității” a fost scrisă pe parcursul unui an. Te convingi repede că nu este un șir de însemnări zilnice, ci mustește de... amintiri zilnice, din vremuri diferite. Cu armata, cu satul, iubirea, sălile de judecată. Călătoriile, răsărituri şi apusuri. Mama. Mama este leit-motivul. Jurnalul are pe prima pagină dedicaţia „Mamei mele, Floarea”. Floarea de la care a înflorit toată viaţa autorului. Floarea pe care a pierdut-o, de curând. Marian Nazat, cel care umblă cu legea pe mână în fiecare zi și trebuie să nu se abată de la litera ei, revarsă atât de multă sensibilitate și atât de multă melancolie în fiecare frază. Chiar şi atunci când spune câte o istorioară din sala de judecată sau constată ceea ce se întâmplă în politică.
„Jurnalul banalităţii” a fost lansat la Bookfest. Coperta, dacă o priveşti cu atenţie, te anunţă că nu poate fi vorba de ceva banal, ci de multe culori, ce se amestecă, dansează împreună şi duc la un tablou sensibil şi, uneori, fascinant. Este o carte pe care o citeşti cu lacrima în gât.
„Jurnalul acesta, în care scriu zilnic, e aidoma unei grădini. Pui răsaduri, le uzi, le copileşti, treci şi le priveghezi creşterea, îndepărtezi veştejeala(…). Așa și cu o carte pe care te căznești s-o scrii, mai tai o literă, un cuvânt, te întorci la un paragraf care nu sună armonios și-l scoți din rădăcina de tuș (…). Scriitorul, asemenea grădinarului, nu are clipe de răgaz, sapă şi sădeşte, piguleşte în înflorire şi se roagă să-l plouă cerul mănos, să fie spornic în recoltă. (…) Mama a îmbătrânit într-o singură zi. Într-una singură. (...). De fapt, cu mama nu am mai vorbit de vreo trei decenii. M-am luat cu ale mele şi am cam uitat-o. Nici la telefon nu catadicseam s-o sun şi să mă povestesc ei.(…) Mă luasem prea în serios și credeam că mama este veșnică. Dar nu e, constat acum. Însă acum este târziu, cine să mai întoarcă toţi anii aceia de tăcere?(…). Poți să supraviețuiești unei iubiri? Se pare că da, însă supravieţuitorul nu-ţi mai seamănă deloc, e altcineva. O pâlpâire, iar nu un om-torță. O pâlpâire așteptând să se transforme în scrum. (...) 6% dintre români sunt analfabeţi, adică un milion de nătângi. România este pe primul loc în Europa la numărul de ignoranți recunoscuți statistic. Culmea, cei mai mulți dintre ăștia votează...”
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
