Editura Evenimentul si Capital

Justiţia, românii şi politicienii | VOCEA TINEREI GENERAȚII

Cătălin Olteanu
Autor: | | 0 Comentarii | 390 Vizualizari

Mitul lui 16 noiembrie începe să pălească, bombardat masiv de deciziile legislatorilor, sub privirile dezinteresate ale majorităţii românilor.

Trăim un paradox interesant, dar perfect valabil într-o democraţie de tranziţie, lipsită de claritate morală: găsim cea mai mare concentrare cu iz penal pe metru pătrat în locul unde se presupune că ar trebui să vedem cele mai reuşite modele de cinste, arhetipuri ale muncii dezinteresate în folosul cetăţenilor, exemple pilduitoare pentru plebea dezorientată. Din nefericire, formula ideală nu este respectată nici măcar simbolic.

Parlamentarii au ieşit din adăposturi, şi-au dat seama că valul terorii populare a trecut fără pagube semnificative – cererile aprobate imediat după votul din noiembrie s-au constituit în pierderi asumate, întrecerea stahanovistă de a cere încuviinţarea urmăririi penale sau a reţinerii s-a dovedit a fi o tentativă reuşită de a păcăli electoratul exaltat de mica victorie din 16 noiembrie – şi s-au reîntors la vechile obiceiuri.

După ce au respins cererile procurorilor DNA în cazurile domnilor Vosganian şi Borbely, senatorii i-au dat posibilitatea domnului Şova să se apere de justiţie în calitate de om liber. Sensibilitatea religioasă a fost invocată, din nou, cu succes. Spectacolul burlesc a fost completat cu ungerea ceremonioasă a senatorului Şova cu puţin timp înainte de vot.

Cele câteva sute de persoane care au ieşit să protesteze împotriva deciziei Senatului intră în categoria luptelor cu morile de vânt. A existat o şansă în noiembrie, dar ea a fost ratată exemplar, summa cum laude. Atitudinea defetistă s-a infiltrat adânc în mentalul colectiv, orice protest este sortit eşecului reprezintă laitmotivul clasic.

Consider că este o idee falsă.

Votul şi protestul paşnic sunt principalele arme de care dispunem şi le tratăm, cel mult, cu indulgenţă. Spre deosebire de democraţiile consolidate, politicienii români nu sunt obişnuiţi cu proteste masive. 100.000 de persoane pe străzi au semnificaţii şi repercursiuni diferite în România faţă de alte ţări occidentale. Dar se pare că evenimentele din noiembrie 2014 au epuizat, au consumat din energia noastră, tensiunea pozitivă acumulată s-a defulat mult prea rapid. Ceea ce trebuia să fie doar începutul s-a dovedit a fi sfârşitul.

Când trebuia să punem presiune pe factorul politic, ne-am oprit brusc, am ridicat asediul în momentul în care politicienii contemplau serios să cedeze şi mai mult. Aparent, se aplică cu scrupulozitate principiul hristic – să întoarcem şi celălalt obraz ( sau, cine ştie, poate că este o atitudine studiată, o resemnare conştientă şi asumată istoric ).

Mulţi dintre aceştia doresc o restitutio in integrum sau, cel puţin, o domolire a valului justiţiar, a freneziei inchizitoriale pornite cu aplomb de procurori.

Sunt acompaniaţi de unii membri ai societăţi civile care şi-au descoperit latura sensibil-creştină şi cer oprirea spectacolului cu oameni politici defilând în cătuşe prin faţa camerelor de luat vederi. În urmă cu câţiva ani exista o nemulţumire legitimă în faţa liniştii aproape de mormânt din faţa sediilor Parchetelor, acum zgomotul este prea greu de suportat.

Astfel că se confirmă ad litteram cuvintele scrise de I.L. Caragiale într-o scrisoare către Alexandru Vlahuţă: nici aşa, nici altminteri. Nu era bine înainte, dar nici ce se întâmplă în prezent nu este în regulă. Se invocă paralizarea sistemului economic, frica funcţionarilor publici de a mai semna documente.

Amploarea anchetelor este normală şi logică deoarece cancerul corupţiei a pătruns adânc în fibrele societăţii româneşti în ultimii 25 de ani. Încrengăturile politico-financiare sunt atât de complexe încât, inevitabil, senzaţia conferită este de saturaţie, de respingere a unei realităţi crude, dar reale. Procesul de destructare a reţelelor transpartinice de drenare a banului public trebuie să continue, dar justiţia nu poate face totul.

Electorii trebuie să realizeze că aportul lor este determinant, presiunea pusă pe politicieni merită reluată sau continuată. Iar pentru anchetaţii penali care răcnesc cu patos, cu glas melodramatic împotriva cererilor justiţiei şi se înfioară în faţa măsurilor privative de libertate, un vechi dicton latin prezintă o interpretare interesantă a libertăţii – libertatea înseamnă să poţi face ceea ce îţi permite legea. Ar trebui să ţină cont de el.  




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro