Kim Jong-un apare din nou în public, sprijinindu-se într-un baston

Kim Jong-un apare din nou în public, sprijinindu-se într-un baston

Liderul nord-coreean Kim Jong-un, invizibil timp de aproape şase săptămâni, a apărut din nou în această săptămână, ocupând prima pagină a presei oficiale vineri, mergând cu ajutorul unui baston.

Rodong Sinmun, cotidianul partidului unic, a publicat o fotografie cu Kim râzând şi sprijinindu-se într-un baston negru cu mâna stângă, în timp ce inspecta două ansambluri rezidenţiale ale angajaţilor universităţii Kim Chaek, specializată în cercetare nucleară.

Al treilea Kim al singurei dinastii comuniste din istorie, tânărul lider, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a apărut după o absenţă inexplicabilă de peste o lună, care a alimentat conexiuni fanteziste între starea sa de sănătate şi ipoteza unei lovituri de stat în această ţară izolată. Înainte de a dispărea de pe scena publică, televiziunea de stat l-a arătat pe Kim şchiopătând. Acesta este în mod evident supraponderal şi merge încet şi greoi.

Kim Jong-un i-a succedat tatălui său, Kim Jong-il, decedat în urma unei crize cardiace la sfârşitul lui 2011, la vârsta de 69 de ani. Moartea lui a fost păstrată secretă timp de zece zile. Bunicul lui, Kim Il-sung, este fondatorul RPDC.

Ne puteți urmări și pe Google News

Familia Kim, ale cărei statui şi portrete sunt afişate pe bulevardele şi clădirile din întreaga ţară, face obiectul unui cult al personalităţii întreţinut de propaganda oficială.