KIM JONG-un și-a revenit după OPERAȚIA la galeznă, merge fără baston

KIM JONG-un și-a revenit după OPERAȚIA la galeznă, merge fără baston

Presa nord-coreeană a publicat fotografii ale liderului Kim Jong-un care merge fără baston, după ce acesta a participat la o reuniune a forțelor armate, în urma speculațiilor legate de sănătatea sa, scrie BBC News.

Kim nu a fost văzut în public timp de șase săptămâni, după care a apărut la un eveniment sprijinindu-se de un baston, luna trecută. 

Servciile secrete sud-coreeene au spus că liderul de la Phenian ar fi suferit o operație pentru îndepărtarea unui chist de la gleznă. 

Starea de sănătate a lui Kim a fost subiectul multor zvonuri, în ultimii ani, unii spunând că el ar suferi de gută sau de o problemă la șold.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cele mai recente fotografii, care au fost publicate de ziarul Rodong Sinmun, miercuri, îl arată pe Kim la o întâlnire cu comandanți militari. 

Agenția nord-coreeană de presă a anunțat că liderul ar fi participat la o reuniune a armatei, luni și marți, unde a pozat alături de participanți.El a fost însoțit de mâna sa dreaptă, Hwang Pyong-so, și alți lideri de top. 

Kim nu a participat la un eveniment politic în octombrie, aniversarea partidului, dar Coreea de Sud a declarat că, totuși, nu a fost îndepărtat de la putere.

Ulterior, sud-coreenii au precizat că Kim Jong-un ar fi avut un chist la glezna stângă, din luna mai, care îi afecta un nerv și făcea ca glezna să se inflameze. O echipă de doctori europeni ar fi zburat la Phenian, în septembrie sau octobrie, pentru a-l opera pe Kim și pentru a elimina tumoarea.