Editura Evenimentul si Capital

Celebra actriță americană Kim Kardashian, victima unui nou jaf. ce s-a întâmplat cu ancheta de la Paris, când i-au dispărut 9 milioane de dolari

Autor: | | 0 Comentarii | 762 Vizualizari

Polițiștii parizieni au arestat, săptămâna aceasta, 17 suspecți, eliberând ulterior trei dintre ei, în ancheta privind spectaculosul jaf din octombrie, asupra vedetei americane de cinema

Trei persoane, printre care şi un şofer, au fost eliberate, ieri, iar alte 14 se află încă în arest preventiv, conform agenției AFP, citată de Agerpres.

Șoferul unei firme care asigura transportul celebrităților, printre care se număra și familia Kardashian când aceasta se afla la Paris, un bărbat şi o femeie, persoane reţinute luni, au fost eliberate fără a le fi adusă vreo acuzaţie.



Investigația continuă

Dintre cei încă reţinuţi, cinci sunt suspectați că au participat direct la jaf, printre care doi bărbați de 60 și 72 de ani, cunoscuţi pentru tâlhării cu circumstanţe agravante. Anchetatorii i-au descoperit pe suspecţi analizând probele de ADN de la locul jafului - apartamentul hotelier în care era cazată Kim Kardashian, a precizat o sursă din poliţie.

În noaptea de 2 spre 3 octombrie, vedeta americană, în vârstă de 36 de ani, a fost jefuită de cinci oameni înarmați într-o reședință hotelieră discretă, de lux, din centrul Parisului, unde venise să asiste la Săptămâna Modei. După ce au legat-o, i-au pus un căluş şi au închis-o în baie, hoții au plecat cu bijuterii și bani, în total circa nouă milioane de euro.

Un nou jaf

La câteva luni după ce a fost jefuită în Paris, Kim Kardashian a fost din nou victima hoților.

De data aceasta i-au fost furate bunuri din magazinul pe care îl deține în Los Angeles, împreună cu surorile ei. Este vorba despre magazinul de haine DASH, iar jaful a avut loc în plină zi.

O femeie de culoare, cu vârsta în jur de 30 de ani, ar fi intrat în magazin și a luat în grabă mai multe haine, în valoare de 1.600 de dolari, apoi s-a urcat repede într-o mașină care o aștepta.




Alte articole din categoria: Divertisment

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




FACEBOOK
evz.ro