Klaus Iohannis a schiat în Munţii Şureanu. Ce au strigat protestatarii din Alba!

Klaus Iohannis a schiat în Munţii Şureanu. Ce au strigat protestatarii din Alba!

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a aflat vineri la schi în Munții Sebeșului, în Masivul Șureanu, în extremitatea sudică a județului Alba, aproape de limita cu Sibiu și Vîlcea, pe domeniul schiabil situat la cea mai mare altitudine din țară, potrivit unei fotografii postate pe o rețea de socializare de către o tânără din Sebeș.

Informația a fost confirmată, pentru Agerpres, de surse oficiale, dar și de persoane aflate la fața locului care au spus că șeful statului a sosit în Masivul Șureanu în jurul 14.00. Iohannis a stat în zonă câteva ore în care a schiat, dar s-a şi oprit din când în când pentru a se fotografia cu turiştii.

Una dintre tinerele care s-a întâlnit pe pârtie cu şeful statului a postat o fotografie cu acesta pe pagina de Facebook, adăugând mesajul ”Onoare pentru noi, onoare pentru tara, #rezist”. Ulterior, fotografia a fost ștearsă.

Prezenţa lui Iohannis în plină zi de lucru la schi a fost semnalată şi de oamenii care au protestat la Alba Iulia, cerându-i demisia. Cei aproape 1.000 de protestatari au scandat timp de peste două ore în faţa Prefecturii Alba lozinci la adresa lui Klaus Iohannis printre care şi una cu referire la excursia de relaxare pe care acesta a făcut-o la schi: ”Iohannis schiază, Alba protestează!”.

Ne puteți urmări și pe Google News