Klaus Iohannis: Învăţământul universitar şi sportul de performanţă sunt în suferinţă în România

Klaus Iohannis: Învăţământul universitar şi sportul de performanţă sunt în suferinţă în România

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, la lansarea oficială a candidaturii României pentru Universiada de Vară 2021, că învăţământul universitar şi sportul de performanţă sunt în suferinţă în România.

"Sunt dascăl de profesie şi ştiu că şcoala românească trebuie repusă pe picioare. Trebuie să admitem că învăţământul universitar şi sportul de performanţă sunt în suferinţă în România de astăzi. Un astfel de eveniment este un bun prilej de regândire a priorităţilor de investiţii în aceste domenii", a spus şeful statului, citat de Agerpres.  

Totodată, Iohannis le-a transmis studenţilor că participarea la competiţii sportive presupune muncă asiduă şi perseverentă, disciplină şi rigurozitate, fair-play, respectarea regulilor jocurilor, subliniind că pe aceleaşi principii se poate clădi şi un alt mod de a face politică. 

"De organizarea în 2021 a unei competiţii de o asemenea anvergură, care să implice studenţii sportivi din întreaga lume, ar beneficia întreaga societate românească", a spus şeful statului. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Preşedintele Iohannis a arătat că şcoala şi sportul românesc au nevoie de modele care să poarte ca ştafetă voinţa, puterea, cât şi încrederea de a face lucruri mari în slujba naţiunii, iar un asemenea eveniment reprezintă o sursă de inspiraţie pentru tânăra generaţie şi nu numai. 

El a subliniat că o competiţie sportivă internaţională, organizată în România, ar însemna beneficii economice şi sociale, capital de imagine, investiţii şi încurajarea turismului, iar prin participarea sportivilor universitari, recunoaşterea şi răsplătirea valorii, muncii şi dedicaţiei. 

"Iniţiativa dumneavoastră oferă cadrul de a repune în discuţie, într-un mod serios şi angajant, teme precum prezenţa sportului în şcoala românească, activitatea fizică şi un mod de viaţă echilibrat. Între gradul de sănătate al tinerilor şi bunăstarea naţională există, fără îndoială, o legătură directă. Din punctul de vedere al dezvoltării durabile, un eveniment sportiv major ar reprezenta o amplă oportunitate pentru marile centre universitare. Un astfel de eveniment ar aduce însă ceva mai presus de stadioane, locuri de cazare, săli de sport şi turişti. Ar aduce la noi acasă emoţia şi solidaritatea pe care le inspiră reuşitele sportivilor noştri şi imnul naţional intonat în cinstea lor", a adăugat şeful statului. 

El i-a încurajat pe iniţiatorii proiectului să meargă mai departe, menţionând că un eveniment de o asemenea anvergură nu se poate organiza fără un plan limpede, fără o strategie clară. 

"Sunt convins că se vor găsi, atât din partea Guvernului, cât şi a celorlalţi factori implicaţi, şi resursele financiare pentru ca planul organizării Universiadei să ne găsească pregătiţi. Cred că România are forţa, capacitatea şi determinarea necesară de a organiza mari evenimente sportive", a completat Iohannis. 

El le-a mulţumit celor care sunt dispuşi să se angajeze în realizarea proiectului Universiada 2021 la Bucureşti. 

La eveniment au participat ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, preşedintele COSR, Alin Petrache, şi mai mulţi sportivi, precum Andreea Răducanu şi Mihai Covaliu.