PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Preşedinţie

Klaus Iohannis: "NU există CIRC între palate sau CERTURI între Preşedinte şi Prim-ministru"

Autor: | | 6 Comentarii | 365 Vizualizari
Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut, la ceremonia de învestire a noului ministru al fondurilor europene, o serie de declaraţii cu privire la relaţia cu premierul Dacian Cioloş, aducând clarificări în ceea ce priveşte modul în care presedinţia lucrează cu Executivul. Şeful Statului s-a referit şi la scandalul de la Operă.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a ţinut să precizeze şi care sunt nemulţumirile sale legate de activitatea guvernului. "O parte din munca care trebuia făcută s-a făcut, însă lucrurile, după părerea mea, nu s-au mișcat suficient de repede. Este mai mult decât evident că aceeaşi părere a avut-o şi Prim-ministrul, care a dorit să aibă o echipă cu un suflu nou prin propunerea dumneavoastră. Ştiţi ce trebuie făcut, ştiţi cu cine trebuie făcut, ştiţi cum trebuie făcut. Eu vă doresc să aveţi suficientă energie să puneţi în practică aceste lucruri. M-am referit acum câteva zile, când am fost la o manifestare foarte frumoasă la Timişoara, o manifestare de cercetare, cu cercetători din țară şi din străinătate, şi am făcut acolo o afirmaţie care nu ştiu dacă a fost foarte bine înţeleasă, cea cu „am ceva nemulţumiri legate de Guvern”. […] Asta a fost una din nemulţumirile mele, că pe zona fondurilor europene lucrurile încă nu s-au mişcat aşa cum probabil ar fi trebuit. O altă nemulţumire, şi evident că nu am fost singurul care a avut-o, a fost situaţia care s-a creat când s-a lucrat pe un act normativ care ar fi venit să reglementeze salarizarea bugetarilor. Şi, în fine, o a treia nemulţumire, este, înţeleg, în curs de rezolvare şi s-a referit, evident, la situația de la Operă", a spus Klaus Iohannis.


Tag-uri: ministrul fondurilor europene, klaus iohannis, dacian ciolos, Domnule Ministru, iohannis declaratie despre relatia cu ciolos, klaus iohannis nemultumiri, nemultumiri klaus iohannis
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Klaus Iohannis: "NU există CIRC între palate sau CERTURI între Preşedinte şi Prim-ministru".




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii