Klaus Iohannis: Nu-mi amintesc să fi băut cafea cu Oprea

Klaus Iohannis: Nu-mi amintesc să fi băut cafea cu Oprea

Preşedintele Klaus Iohannis a calificat drept "zvonuri" afirmaţiile lui Victor Ponta potrivit cărora i-ar fi cerut vicepremierului Gabriel Oprea să rupă coaliţia de guvernare, înainte de moţiunea de cenzură a PNL, precizând totodată că nu-şi aminteşte să fi băut cafea cu Oprea.

"Nu este adevărat şi nu-mi amintesc să fi băut cafea împreună, noi discutăm treburi foarte serioase, nu am întâlniri cu demnitari doar aşa de complezenţă şi pot să vă spun că atunci când m-am întâlnit cu domnul vicepremier Oprea am discutat chestiuni legate de securitate naţională", a spus Klaus Iohannis.

În acelaşi timp, întrebat cum vede de acum înainte relaţia dintre preşedinte şi Guvernul României condus de un premier căruia i-a cerut demisia şi un vicepremier căruia, de asemenea, i-a cerut să plece, Klaus Iohannis a răspuns "instituţional complexă".

Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, că își aduce aminte că "în fiecare dimineaţă îl chema Iohannis să-i spună să rupă coaliţia să-l puna premier, Gorghiu se ducea la ministerul de Interne la cafea, dupa aia Predoiu înălţa nişte ode", a declarat Victor Ponta, înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD".

Ne puteți urmări și pe Google News