Klaus Iohannis s-a întâlnit cu liderii partidelor proeuropene din Republica Moldova

Autor: | | 0 Comentarii | 64 Vizualizari

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, miercuri, la Chişinău, cu liderii partidelor proeuropene din Republica Moldova. Liderul PLDM, Vlad Filat, a menţionat că discuţiile cu şeful statului român au vizat situaţia Moldovei, relaţiile bilaterale şi procesul de integrare europeană.

"A fost o discuţie sinceră, o discuţie prin care dl preşedinte a demonstrat nu doar că ştie să vorbească despre R. Moldova, dar ştie exact ce se întâmplă şi, mai mult decât atât, ştie ce urmează să facă pentru ca ajutorul pentru noi să fie pentru noi cu foarte multe rezultate", a spus Filat, citat de Agerpres.
 
Liderul PLDM a arătat că nu s-a discutat nimic despre un anumit partid politic, ci despre procesele care ţin de activitatea statului. 
 
"Este important că avem un guvern învestit. Este adevărat că acest guvern urmează să aibă sprijinul politic necesar ca programul de guvernare să fie implementat - şi aici nu este vorba doar de sprijinul politic intern, este vorba de sprijinul politic extern. Să nu uităm, R. Moldova (...) este în regiunea în care avem o situaţie de instabilitate, într-o regiune în care are loc un război, regiune măcinată de o criză economică de proporţii, mă refer la criza economică din Federaţia Rusă, care au impact direct asupra situaţiei din R. Moldova. Trebuie să recunoaştem că de unii singuri nu vom reuşi să facem faţă. Avem nevoie de prieteni, avem nevoie ca aceşti prieteni să fie împreună cu noi", a mai spus Filat. 
 
Liderul PLDM a punctat că Iohannis a reafirmat sprijinul României pentru parcursul european al R. Moldova. 
 
"Din câte îl cunosc eu pe dumnealui, el tot ce spune face, sunt alţii care vorbesc mai mult şi fac mai puţin, dar dânsul ceea ce spune face şi face bine", a declarat Vlad Filat. 
 
Totodată a fost abordată şi reforma justiţiei. 
 
"Reforma justiţiei presupune o luptă eficientă, nu declarativă, cu corupţia. În acest sens, România, în ultima perioadă de timp, este un exemplu viu că se poate şi eu sunt sigur că şi noi vom reuşi să avem această luptă cu corupţia, una eficientă, nu una declarativă, atunci când vom avea voinţa populară şi voinţa politică", a mai declarat Filat. 
 
La rândul său, preşedintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Marian Lupu, a apreciat că discuţiile cu preşedintele României au fost "foarte bune, constructive, care inspiră mare încredere într-o dezvoltare pozitivă a relaţiilor bilaterale moldo-române". 
 
"Am pus în evidenţă şi am subliniat sprijinul de care R. Moldova va beneficia în continuare pentru continuarea parcursului european. Am exprimat o poziţie comună a intereselor atât din partea României, cât şi a R. Moldova pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale, a dialogului politic, a relaţiilor economice, investiţiilor în economia R. Moldova. Cred că toate subiectele pe care le-am discutat se vor realiza, fiindcă am simţit un ataşament pentru o asemenea linie de colaborare din partea preşedintelui României", a adăugat el. 
 
Liderul PDM a arătat că preşedintele Iohannis a exprimat în cadrul discuţiilor suportul de care R. Moldova va putea să beneficieze în toate reformele. 
 
Cu privire la o posibilă cooptare a liberalilor la guvernare, Lupu a subliniat că "nu a simţit nicio tentativă de ingerinţă în afacerile interne" ale R. Moldova din partea preşedintelui român. 
 
"O atitudine foarte respectuoasă şi un dialog foarte bun, în stil european", a completat liderul PDM. 
 
Potrivit lui, lupta anticorupţie este o "normă absolut firească", care vizează orice stat democratic. 
 
Preşedintele Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, a declarat că discuţiile au vizat situaţia din R. Moldova. 
 
"Am discutat despre viaţa din R. Moldova, ce avem, ce nu avem, ce ne aşteaptă, încotro dorim să mergem. O discuţie constructivă bună", a subliniat Ghimpu. 
 
El a fost întrebat dacă preşedintele Iohannis şi-a exprimat regretul că liberalii nu se află la putere în R. Moldova. 
 
"A zis că important este ca să facem împreună toţi ca să menţinem cursul european", a susţinut liderul PL. 
 
De asemenea, el a fost întrebat ce mesaj a transmis Iohannis referitor la o eventuală participare a liberalilor la guvernare. 
 
"A zis că suntem partide politice şi trebuie să găsim consensul, înţelegerea, aşa încât să continuăm cursul european. E cel mai important, a spus dumnealui, şi cred că aşa este", a mai susţinut liderul liberalilor moldoveni.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi