Klaus Iohannis: Sunt un patriot. Devine o artă să găsești produse românești pe care să le pui pe masă

Klaus Iohannis: Sunt un patriot. Devine o artă să găsești produse românești pe care să le pui pe masă

Preşedintele Klaus Iohannis a susținut astăzi, la Târgul Indagra, că ţara noastră importă atât de multe produse astfel încât a devenit o "artă" găsirea de produse tradiţionale româneşti. Președintele a subliniat că el este ''patriot în acest domeniu''.

"Sunt un patriot în acest domeniu şi (...) cred că nu este un lucru foarte bun că suntem o ţară cu un potenţial agricol enorm, dar importăm atât de mult încât devine o artă să găseşti produse româneşti dacă vrei să pui ceva pe masă şi această situaţie trebuie să o schimbăm", a spus Klaus Iohannis, potrivit Agerpres, în timp ce vizita târgul, adăugând că prima doamnă este foarte atentă la meniul său.

Preşedintele a subliniat necesitatea predictibilităţii în toate domeniile, inclusiv în agricultură.

"Este o problemă în toate domeniile, fără predictibilitate este foarte greu să crească economia şi să ai o piaţă stabilă. Predictibilitatea începe cu o strategie, facem o strategie pentru x ani şi ne ţinem de ea indiferent cine guvernează, cine-i ministru, cine e secretar de stat. Aici mai avem mult de învăţat", a punctat şeful statului.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a pledat pentru specializarea băncilor în acordarea de credite agricultorilor. "Este nevoie de timp până se specializează pe diferite domenii, dar experienţa din alte ţări ne arată că fără această specializare va fi destul de dificil", a conchis Iohannis