Klaus Iohannis va decide, mâine, dacă va încuviința URMĂRIREA PENALĂ în cazul fostului șef MAI, PETRE TOBĂ

Klaus Iohannis va decide, mâine, dacă va încuviința URMĂRIREA PENALĂ în cazul fostului șef MAI, PETRE TOBĂ

Preşedintele Klaus Iohannis va anunţa, joi, decizia pe care o va lua cu privire la cererea de începere a urmării penale în cazul lui Petre Tobă, susțin surse pentru Mediafax.

Procurorul general Augustin Lazăr a trimis, la începutului săptămânii, preşedintelui Klaus Iohannis cererea DNA cu privire la efectuarea urmăririi penale faţă de fostul ministru de Interne Petre Tobă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului, în dosarul privind fapte de corupție la DIPI.

DNA susţinea că, la data de 1 aprilie, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, Petre Tobă ar fi refuzat să declanşeze declasificarea parţială a unor documente solicitate de anchetatori în dosarul în care Gabriel Oprea a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu în legătură cu cheltuieli din bugetul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, cerera procurorilor vizând câteva paragrafe din ordine emise la nivelul ministerului.

Tot astăzi, șeful statului a luat act de demisia lui Petre Tobă din funcția de ministru de Interne. De asemenea, Klaus Iohannis a semnat, la Cotroceni, și decretul de numire ca ministru Interne pe Dragoș Tudorache, fostul șef al Cancelariei Premierului Dacian Cioloș. Urmează ca Tudorache să-și depună jurământul, miercuri, la ora 16.00, la Palatul Cotroceni.

Ne puteți urmări și pe Google News