Klaus Iohannis vrea revizuirea sentinței judecătorești prin care a pierdut o casă în Sibiu

Klaus Iohannis vrea revizuirea sentinței judecătorești prin care a pierdut o casă în Sibiu

Președintele Klaus Iohannis nu s-a împăcat cu decizia instanței care a decis să-i ia casa din Sibiu. El a depus contestație în anulare și a cerut reviziuirea hotărârii judecătorești emise de Curtea de Apel Brașov. Termenul a fost stabilit pentru ziua de 4 ianuarie 2016 și procesul va fi judecat de aceeași instanță.

În noiembrie 2015, preşedintele Klaus Iohannis şi soţia acestuia au pierdut definitiv un proces privind un imobil pe care îl cumpăraseră în centrul municipiului Sibiu, după ce Curtea de Apel Braşov a menţinut,o decizie prin care contractul de vânzare-cumpărare era anulat. Curtea de Apel Braşov a menţinut decizia dată anul trecut de Tribunalul Braşov, care anula un contract de vânzare-cumpărare încheiat între Klaus Iohannis, soţia acestuia, Carmen Iohannis, soacra preşedintelui şi moştenitorii unui imobil din centrul municipiului Sibiu.

Decizia instanței

"Admite excepţia tardivităţii motivelor de recurs depuse la termenul din 03.09.2015, excepţie invocată de intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi în consecinţă: Constată nule motivele de recurs formulate de recurenţii pârâţi Lazurca Georgeta, Johannis Carmen Georgeta şi Johannis Klaus Werner prin memoriul de recurs din 03.09.2015 împotriva deciziei civile nr. 235/16.05.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov. Admite cererea de anulare a recursului declarat de recurentul pârât Statul Român prin Municipiul Sibiu, prin Primar, pentru lipsa dovezii mandatului de reprezentare a Statului Român, cerere formulată de intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi în consecinţă: Anulează recursul formulat şi precizat de recurentul pârât Statul Român prin Municipiul Sibiu, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 235/16.05.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov. Respinge recursul formulat de recurenţii pârâţi Lazurca Georgeta, Johannis Carmen Georgeta şi Johannis Klaus Werner împotriva deciziei civile nr. 235/16.05.2014 a Tribunalului Braşov, pe care o menţine", se arată în decizia Curţii de Apel publicată pe portalul instanţelor de judecată. Decizia Curţii de Apel Braşov este irevocabilă.

Ne puteți urmări și pe Google News