Kovesi, CITATĂ din nou pentru AUDIERI la Secția specială de anchetare a magistraților

Kovesi, CITATĂ din nou pentru AUDIERI la Secția specială de anchetare a magistraților

Laura Codruța Kovesi a fost citată din nou pentru săptămâna viitoare la Secția sepcială de anchetare a magistraților. Ea este audiată în dosarul penal deschis pe numele său în urma unui denunț făcut de Sebastian Ghiță.

”Am aflat prin intermediul presei ca voi fi citata pentru audiere la Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie. Dupa ce a aparut stirea in presa am primit si o citatie scrisa pentru a ma prezenta in data de 7 martie 2019 la aceasta sectie pentru audiere”, a declarat Kovesi pentru G4Media.ro.

Miercuri seara, informația legată de convocarea fostului procuror șef la Secția specială, a devenit publică la Antena 3.

Tot pe 7 martie, ziua în care Koveși e citată la audieri, în cadrul conferinței președinților din Parlamentul European – liderii grupurilor politice și președintele forului –vor decide următorii pași de urmat în privința numirii procurorului-șef european înainte de demararea negocierilor cu Consiliul Uniunii.

Ne puteți urmări și pe Google News