Kovesi le-a vorbit europarlamentarilor de imunitatea lui Dan Nica

Kovesi le-a vorbit europarlamentarilor de imunitatea lui Dan Nica

Șefa DNA și ministrul Justiției au vorbit la Bruxelles despre progresele Justiției din țară și apetența politicienilor și afaceriștilor față de banul public.

Comisia pentru Afaceri Juridice din Parlamentul European ia în discuție săptămâna acesta, la cererea DNA, ridicarea imunității europarlamentarului Dan Nica. Aflată la Bruxelles la o dezbatere organizată de Comisia pentru Control Bugetar, Laura Kovesi, șefa DNA, a precizat în fața europarlamentarilor că „au existat încercări repetate de a limita eficienţa investigaţiilor, prin iniţiative de modificare a legislaţiei anticorupţie, prin restrângerea instrumentelor folosite de procurori, prin propuneri abrupte de demitere a unor procurori cu funcţii de conducere sau prin refuzul de a ridica imunitatea politicienilor acuzaţi de infracţiuni de corupţie”. În 2014, DNA a cerut Parlamentului European aviz pentru începerea urmăririi penale în cazul lui Dan Nica pentru a începe ancheta în cazul licenţelor „Microsoft”. Dan Nica este vicepreședinte al Comisiei de Control Bugetar, dar nu a participat la dezbateri. A fost prezent, în schimb, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc. Kovesi și Cazanciuc au fost invitați la o dezbatere pe tema mecanismului de verificare și control al Justiției, (MCV) care funcţionează pentru România şi Bulgaria. Raportor a fost Monica Macovei. Ea a arătat că MCV pe Justiție a fost extrem de eficient și „cred că, dacă acest mecanism nu funcționa, în România, la ora actuală, nu mai exista DNA”.

FOTO: Robert Cazanciuc a arătat că a obținut sprijinul Guvernului și creșterea fi nanțării sistemului judiciar

Ne puteți urmări și pe Google News

 

 

„Au mobilizat un sistem”

În discursul său, Laura Kovesi a arătat că „investigațiile efectuate au mobilizat un sistem compus din politicieni și din oameni de afaceri, care se simte amenințat și care încearcă să își mențină controlul asupra resurselor publice”. La rândul său, Robert Cazanciuc a apreciat că „la 8 ani de la instituirea MCV, putem spune fără niciun fel de dubiu că vorbim despre o Justiție cu mult îmbunătățită”.