Kovesi: ”Nu am fost, nu sunt și nu voi fi prietenă cu inculpatul Sebastian Ghiță”

Laura Codruța Kovesi
Autor: | | 4 Comentarii | 946 Vizualizari

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat la Europa FM că nu are nicio legătură cu deputatul Sebastian Ghiță care, zilele trecute, a depus la Parchetul General un autodenunţ şi a susţinut că, în 2012, a participat la falsificarea unui raport care să arate că teza de doctorat a lui Kovesi nu este un plagiat. Mai mult, Ghiță a declarat că, la vremea respectivă, ”aveam o relaţie foarte apropiată cu doamna Kovesi, fiind practic prieteni”

În cadrul emisiunii „Avocatul Diavolului”, de la Europa FM, Kovesi a spus că nu are nicio legătură cu Sebastian Ghiță:

Laura Codruța Kovesi: Nu doresc să intru în dialog cu inculpatul Ghiță Sebastian. Este trimis în judecată în două dosare.

Vlad Petreanu: Eu nu vă întreb despre dosare. Sebastian Ghiță așa spune: am fost prieteni, ne-am certat.

Laura Codruța Kovesi: Nu am fost, nu sunt și nu voi fi prietenă cu inculpatul Sebastian Ghiță.

Declarațiile lui Ghiță

"În momentul în care s-a pus plagiatul tezei de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi, pentru a o proteja la acel moment pentru că toţi credeam că face un bine în România, am luat decizia ca acel raport, în baza căruia consiliul din minister a decis că teza nu este plagiată, am luat decizia, mai mulţi demnitari ai statului român împreună cu mine, să îl schimbăm, să îl falsificăm. Dânsa avea cunoştinţă de ceea ce făceam noi. Acea comisie nu a făcut nimic şi acel raport vine şi spune că teza Laurei Codruţa Kovesi nu este un plagiat şi eu pot să spun că acea comisie nu s-a întrunit niciodată, iar raportul a fost scris în Guvernul României", spus Sebastian Ghiţă, marți, când s-a prezentat la Parchetul General pentru a se autodenunța. Întrebat în ce relații era cu șefa DNA, Ghiță a nuanțat: ” Având o relaţie foarte apropiată cu doamna Kovesi, fiind practic prieteni la vremea aceea, şi dânsa temându-se de un potenţial rezultat negativ al comisiei tehnice, vorbind în mai multe rânduri cu dânsa şi eu cunoscându-i pe cei care se ocupau de întocmirea raportului tehnic, am convenit ca împreună cu ceilalţi să avem grijă ca raportul să fie pozitiv”.

 Parchetul General a început, joi, urmărirea penală in rem pentru instigare la fals intelectual, în cazul autodenunţului lui Sebastian Ghiţă.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
12:24 Cine sunt VICTIMELE teroristului de la LONDRA. Povestea femeii care mergea să-și ia copiii de la școală 12:14 Moment de reculegere la Londra, în memoria celor uciși în atacul terorist 11:41 DONALD TRUMP jr a lansat un atac furibund la adresa PRIMARULUI MUSULMAN al Londrei 11:23 EI SUNT ROMÂNII RĂNIȚI la LONDRA. ANDREEA este de o frumusețe răvășitoare - FOTO 11:21 Șapte suspecți ARESTAȚI la LONDRA, în urma unor raiduri de azi-noapte. Una dintre VICTIME a fost IDENTIFICATĂ | UPDATE 10:14 VIDEO ȘOCANT cu MOMENTUL ATACULUI din LONDRA. IMAGINI cutremurătoare CU ROMÂNCA scoasă în viață din râul TAMISA - GALERIE FOTO 09:05 ROMÂNII din LONDRA reacționează după ATACUL de pe PODUL WESTMINSTER 08:23 FAȚA UCIGAȘULUI de pe PODUL WESTMINSTER. De ce autoritățile britanice nu-i dezvăluie identitatea? 07:27 Terorismul concetățeanului vecin de palier. Reîntoarcerea jihadiștilor în Europa 06:34 TEROARE în INIMA LONDREI. CINCI MORȚI și cel puțin 40 de RĂNIȚI - GALERIE FOTO - EXCLUSIV EVZ - ATENȚIE! Imaginile vă pot afecta emoțional! Mesajul premierului britanic 06:06 ȘOCANT! Momentul când poliţia TRAGE asupra teroristului din LONDRA a fost surprins în imagini - VIDEO 21:04 ATENTATUL DE LA LONDRA. SRI a luat măsuri sporite de SECURITATE 20:43 Doi români, răniţi în atentatul de la Londra. Este vorba de o femeie și un bărbat 20:11 Atentatul de la Londra, în IMAGINI. Instantanee INCREDIBILE! ATENȚIE, pozele vă pot AFECTA EMOȚIONAL - Exclusiv EvZ 17:40 VIDEO cu evenimentele de la Londra! Legislativul și-a SUSPENDAT activitatea
loading...