Minciuna Occidentului este DEMOLATĂ: La Alep (și în toată Siria) NU există „rebeli” ci doar TERORIȘTI

Minciuna Occidentului este DEMOLATĂ: La Alep (și în toată Siria) NU există „rebeli” ci doar TERORIȘTI

Toată campania occidentală s-a bazat pe această teză: Assad este un tiran, iar majoritatea insurgenților din Siria ar fi democrați sau islamiști „moderați”, care luptă pentru libertate.

„Trebuie să încetăm să ne jucăm cu cuvintele”, se revoltă Pierre Le Corf, fondatorul ONG-ului WeareSuperheroes, care se află de câteva luni la Alep și asistă ca martor ocular la desfășurarea evenimentelor. Tânărul francez în vârstă de 27 de ani atrage atenția că „rebelii” sirieni nu sunt persoane care duc o luptă de rezistență față de regimul de la Damasc, ci pur și simplu teroriști.

Într-o scrisoare adresată lui François Hollande și publicată pe pagina sa de Facebook, șeful organizației umanitare critică dur sprijinul pe care autoritățile franceze l-au acordat insurgenților sirieni.

Pierre Le Corf scrie:

Ne puteți urmări și pe Google News

«Folosesc termenul „terorist”, căci nu există rebeli la Alep, oricum, nimic din ce știm nu ne permite să-i considerăm așa. Este iresponsabil să continuăm să ne jucăm cu cuvintele, preferând să-i numim astfel în Siria, în timp ce îm Franța îi clasificăm în lista origanizațiilor teroriste.»

În această lungă scrisoare, redactată pe un ton indignat, Pierre Le Corf susține de asemenea grupurile de jihadiști, care evacuaseră Alep-Est, după cucerirea acestuia de către trupele guvernamentale, au revenit în oraș.

„Combatanții, care au fost evacuați cu armele lor individuale, într-un acord încheiat cu guvernul, au revenit la marginea Alepului și și-au reluat bombardamentele asupra civililor și atacurile sinucigașe, aici ca și peste tot în Siria.”

Încă și mai grav, tânărul șef al organizației umanitare mai susține și că jihadiștii ar dispune de arme și muniție, din care o parte provine din Franța.

„Am constatat eu însumi că militanții dispun de arme și muniții provenind din mai multe țări, o parte din această muniție fiind de fabricație franceză, americană, engleză, saudită.”

În fine, contrazicând declarațiile lui Laurent Fabius, fostul ministru francez de Externe, care afirma în decembrie 2013 că „(Frontul) Al-Nosra (grupare teroristă afiliată la Al-Qaida – n.r.) face o treabă bună” împotriva lui Bashar Al-Assad, Pierre Le Corf mărturisește că este „martor al unui masacru și al unei situații umanitare catastrofale ai cărei actori și în parte comanditari suntem noi, cei care sprijinim terorismul”.