La Focşani a fost alertă antitero după ce un tânăr s-a prăbuşit cu un tavan fals

La Focşani a fost alertă antitero după ce un tânăr s-a prăbuşit cu un tavan fals

Prăbuşirea tavanului fals al cinematografului dintrun mall din Focşani nu a fost provocată de o deflagraţie cauzată de un dispozitiv exploziv, aşa cum se anunţase iniţial.

 Pur şi simplu, un tânăr a încercat să pătrundă fără bilet în sala de cinema, iar cei de la pază au încercat să-l oprească. Tânărul, mai iute de picior, s-a refugiat pe acoperişul fals, care s-a prăbuşit, producând un zgomot foarte puternic, asemănător unei explozii.

Singura victimă a fost intrusul, care, potrivit presei locale, se numeşte Mihai Emanuel Pelin, are 24 de ani şi este din localitatea Popeşti. Rănit la faţă şi la mâini, el a fost transportat la Spitalul Judeţean din Focşani, sub supravegherea poliţiei. Cinematograful era închis la ora evenimentului.

Mihai Pelin trăieşte din banii trimişi de mama sa, care lucrează în Italia, iar în ultimele zile a avut un comportament straniu. „Era un băiat liniştit, de trei zile era cam schimbat, zicea c[ îl urmareşte cineva”, a declarat o vecină.

Ne puteți urmări și pe Google News

SRI a anunţat că incidentul nu este de competenţa sa, după ce echipa pirotehnică nu a constatat urme de material explozibil în urma incidentului din mall-ul de la Focşani. (